Cum se plantează corect bulbii de flori. Cele trei reguli de aur care vă pot ajută să aveţi o grădină de vis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vine în ajutorul cititorilor „Adevărul”, pentru a desluşi cum se cuvine tainele plantării bulbilor, inginerul agronom Iulian Arhip, un pasionat cultivator de flori şi de legume.

Fără îndoială, nu-i chiar aşa o mare inginerie să plantezi bulbii de flori în grădina ta, însă este evident că trebuie să ţii cont de câteva lucruri importante pentru dezvoltarea viitoarelor plante.

Nu de alta dar fiecare specie şi soi are nevoie de o anumită adâncime de plantare, iar densitatea este şi ea un factor foarte important, care poate însemna diferenţa dintre nişte straturi de flori perfecte şi unele care suferă. Ne explică o serie de secrete ale grădinăritului (mai precis „trei reguli de aur”), în materie de plantarea bulbilor de flori, inginerul agronom Iulian Arhip, unul dintre specialiştii favoriţi ai cititorilor „Adevărul”.

Cât de adânc trebuie îngropaţi bulbii

Bulbii au dimensiuni diferite, deci trebuie îngropaţi la adâncimi diferite. Există o regulă simplă: aceştia trebuie să ajungă la o adâncime de trei ori cât diametrul lor. Însă această regulă nu se aplică la toate speciile, cam 10-15% dintre plantele cu bulbi având particularităţi speciale din acest punct de vedere.

Plantarea la adâncimi nepotrivite poate avea efecte drastice. Dacă se află prea sus, vor ieşi deasupra pământului prea devreme, iar vremea proastă în poate strica, iar dacă sunt îngropaţi prea adânc va dura prea mult până ies din pământ şi riscă să nu aibă suficientă rezervă de hrană pentru a dezvolta o plantă sănătoasă.

„Sunt destul de mulţi cei care spun «lasă, domnule, că dacă-l pui în pământ sigur creşte!». Nu-i deloc aşa. Am un cunoscut care şi-a plantat, nu flori, ci arpagic, iar după vreo lună m-a chemat să văd de ce nu iese din pământ. Şi, ce să vezi? Bulbii de un centimetru în diametru erau la 15 centimetri adâncime. După regula simplă «de trei ori diametrul», ei trebuiau să fie într-un şanţ de 3 centimetri adâncime şi să aibă cam 2 centimetri de sol deasupra mugurelui de creştere. De la 10 centimetri adâncime nu mai ies niciodată”, explică inginerul Arhip.

Diagrama de plantare recomandată de specialişti FOTO Curs de horticultură

Cât de mult contează solul

Rădăcinile bulbilor cresc la fundul acestora, deci calitatea solului este importantă. Dacă modifici solul cu materiale organice, sapă nişte găuri mai adânci decât cele recomandate. De asemenea, în solurile argiloase poţi planta bulbii puţin mai sus, iar în cele abrazive ceva mai adânc.

„Eu le recomand clienţilor mei să pună bulbii în sol afânat şi mărunţit. Dedesubt să pună mraniţă, iar partea de pământ care se pune deasupra să fie, mai ales în cazul bulbilor mici, de sub 2 cm în diametru, pământ amestecat cu nisip. Un 30% nisip poate fi de folos, pentru că permite mugurelui să iasă mai uşor şi împiedică formarea crustei”, explică inginerul.

La ce distanţă trebuie plantaţi bulbii unul de altul

După cum explică Iulian Arhip, distanţa variază în funcţie de tipul bulbilor pe care i-ai ales, dar regula generală spune să te uiţi la lăţimea bulbului. Între doi bulbi plantaţi ar trebui să intre 3 lăţimi.

„Nu este neapărat o regulă absolută. Fiecare plantă are nevoie de un anumit spaţiu, în funcţie de înălţimea ei, de lungime frunzelor, de tipul de ramificare a tulpinii. Recomand să fie parcursă fie şi sumar literatura de specialitate din acest punct de vedere. Se găsesc destul de multe informaţii de internet, mai ales pe site-urile producătorilor de seminţe şi de flori”, explică specialistul.

Vă mai recomandăm şi:

Ce spun specialiştii despre folosirea chimicalelor în grădină. „Vreţi să ucideţi dăunătorii, dar pierdeţi recolta“

Avertismentul specialiştilor privind efectele iernii blânde asupra viilor şi livezilor. „Suntem foarte aproape de un moment de cotitură“

Sfaturi utile pentru cei care vor un rond de flori perfect. Ce lucrări sunt esenţiale 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune