Cum a fost vândut un sat întreg, cu tot cu locuitorii săi. Întreaga moşie a fost cumpărată de o mănăstire din Iaşi
0Satul Şiviţa, atestat la 3 aprilie 1588, a fost cumpărat de Mănăstirea Galata din Iaşi, de la însuşi domnitorul Petru Şchiopul, cu tot cu pământurile şi locuitorii săi. Preţul pe care acesta l-a cerut a fost de 6.000 de aspri, moneda turcească de argint. Timp de mai bine de 200 de ani, aşezarea a fost vândută de cel puţin 15 ori.
La 22 de kilometri de municipiul Galaţi, fostă reşedinţă a judeţului Covurlui, după ce treci de Tuluceşti şi Tătarca, pe malul drept al râului Prut se află localitatea Şiviţa, localitate care aparţine de comuna Frumuşiţa. „Nume de localităţi care se pierd în negurile istoriei, din vremurile când, pe aceste meleaguri, hoardele de tătari, călăreţi cu «feţe late şi ochii depărtaţi, o piele ce pare prea întinsă deasupra pomeţilor proeminenţi şi care face ochii să arate ca nişte tăieturi», cum îi descria Regina Maria, treceau în căutarea hranei, a robilor şi a unui loc de aşezat. Nu ştim dacă de atunci, ori poate mai aproape de timpurile noastre, oamenii locului, în inteligenţa lor nativă, poetică, şi în strânsă legătură cu mediul au «scornit», poate, pentru a reţine mai bine succesiunea de localităţi, butada «Frumuşică cu şiviţe, tu, tătarcă, tu, luceşti!» cu referire, desigur la Frumuşiţa, Şiviţa, Tătarca, Tuluceşti, salbă de localităţi de pe malul drept al Prutului din judeţul Covurlui şi actualul judeţ Galaţi”, a explicat pentru „Adevărul”, Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.
Frumoasa tătăroaică, pesemne că avea părul şuviţe, însă aceasta rămâne doar în imaginaţia noastră, căci Şiviţa, apare atestată documentar în luna februarie a anului 1588, când prin Hrisov, domnul Moldovei, Petru Şchiopul, vindea mănăstirii Galata, satul domnesc Şiviţa.
Legendă sau adevăr?
„Şi această vânzare îmbracă voalul legendei căci se povesteşte, potrivit profesorului Amelian Chirilă în «Monografia comunei Tuluceşti» că domnul Petru Şchiopul l-ar fi împuternicit pe cămănarul Ştefan, să ducă 6.000 de aspri la Constantinopol pentru a plăti dajdia la Poartă. Acesta însă a murit pe drum, banii n-au mai ajuns la Înalta Poartă şi cum birul trebuia plătit, domnul Moldovei a scos la vânzare moşia Şiviţa, aceasta fiind cumpărată de către mănăstirea Galata”, a mai spus Marius Mitrof.
Acest lăcaş de cult era ctitoria lui Petru Şchiopul. La finalul anului 1588, pe 25 noiembrie, Mănăstirea Galata din Iaşi a intocmit un catastif al averii sale în care este trecut şi satul Şiviţa cu şase mori şi 100 de porci. Dintre toate cele 16 sate pe care le stăpânea mănăstirea ieşeană, la Şiviţa erau cele mai multe mori. Aşa se face că că de pe moşia satului mănăstirea recolta de fiecare dată o cantitate mare de cereale.
Zece ani mai târziu, Şiviţa a fost întărită de domnitorul Ieremia Movilă, iar la 1608, satul a ajuns în posesia mănăstirii sucevene Pobrata. De-a lungul timpului, aşezarea ar fi fost vândută de nu mai puţin de 15 ori, cu tot cu locuitorii săi.
„Ca orice legendă formată pe un sâmbure de adevăr, aflăm că lucrurile nu au stat chiar aşa. După cum spunea regretatul Paul Păltănea, mai înainte de a fi vândută mănăstirii, Şiviţa fusese dată în proprietate cămănarului Ştefan. Cămănarul, căminarul de mai târziu, era dregătorul care stângea darea, sau pe înţelesul nostru, taxele, pe alcool. Acesta a rămas dator cu 6.000 de aspri visteriei domneşti, în urma unei desetine (zeciuială care se lua pe porci şi pe stupi) de la Soroca. După decesul căminarului, pentru ca visteria să nu rămână în pierdere, Petru Şchiopul scoate la vânzare moşia şi satul Şiviţa. Mănăstirea Galata, care era ctitoria lui Petru Şchiopul, cumpără moşia şi satul care avea vad de moară la Prut, oferindu-i domnului Moldovei, suma de 6000 de aspri. Dintre toate satele aflate în stăpânirea mănăstirii, Şiviţa avea cele mai multe mori”, a explicat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.
În prezent, Şiviţa este satul în care tradiţiile populare încă se mai respectă. Paul Buţa a creat acolo „Vatra cu Dor”, care include şi un atelier în de meşteşuguri tradiţionale.