Câţiva tineri din Galaţi invită locuitorii oraşului să curăţe de gunoaie malul Dunării de ziua fluviului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Evenimentul este programat pentru 29 iunie 2018, urmând să se desfăşoare cu precădere în zona Falezei Dunării de la Galaţi. Organizatorii speră să mobilizeze un număr cât mai mare de voluntari, pentru a demonstra că gălăţenilor le pasă de fluviu.

Un grup de tineri din Galaţi, coordonaţi de George Alin Radu şi Daniel Sobieschi, şi-au pus în gând să cureţe de gunoaie malul Dunării chiar în ziua în care comunitatea internaţională sărbătoreşte ziua fluviului: pe 29 iunie, adică în ziua în care ortodoxia îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Potrivit organizatorilor, campania de ecologizare s-ar putea întinde până pe 1 iulie (în funcţie de decizia de grup a voluntarilor), zona principală vizată fiind Faleza Dunării de la Galaţi. Voluntarii vor aduna deşeurile din zonă în intervalul 10,00-18,00 al fiecăreia dintre cele trei zile, organizatorii fiind în discuţii cu autorităţile pentru a fi asigurată o parte din logistica necesară.

„Acţiunea reprezintă un simplu exerciţiu despre cum să faci curăţenie fără bani. Dacă vrei să vezi în continuare PET-uri prin parcuri, coji de seminţe în scara blocului şi sticle goale peste tot, să ştii că tocmai ai pierdut câteva secunde din viaţă citind acest text care nu te priveşte. Dacă însă te-ai săturat de toate acestea, te poţi înscrie ca voluntar şi împreună vom schimba oraşul”, a trasnmis George Alin Radu un apel către potenţialii voluntari.

Statisticile realizate în ultimii ani arată că un gălăţean produce zilnic în jur de 2,5 kilograme de gunoi. Anul trecut, salariaţii serviciului public de salubrizare Ecosal au colectat şi transportat la groapa de gunoi peste 100.000 de tone de gunoi.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model