Bizarul caz al bătrânului care a omorât un tânăr pentru că l-a lovit cu bicicleta. Poliţiştii l-au căutat pentru a-şi executa pedepsa, după ce instanţa l-a lăsat liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Tecuci au reţinut un bătrân şi l-au predat Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi în vederea încarcerării, după ce acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor.

Un tânăr şi-a pierdut viaţa în urma unui incident bizar petrecut pe 8 noiembrie 2017, în piaţa centrală din Tecuci. Un tânăr de 20 de ani şi un bătrân de 84 de ani s-au ciocnit accidental în timp ce se deplasau cu bicicletele. Ambii s-au enervat, iar tânărul l-a scuipat şi l-a înjurat pe octogenar. Bătrânul nu a vrut să lase lucrurile aşa şi a pornit în urmărirea tânărului, reuşind la un moment dat să îl ajungă din urmă

"Bărbatul de 84 de ani a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe tânărul de 20 de ani de două ori în zona toracică stângă. Victima a fost transportată la spital, însă a decedat ulterior", a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Octogenarul a fost reţinut de poliţişti, iar ulterior Tribunalul Galaţi a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său pentru omor. În ciuda infracţiunii extrem de grave pe care a comis-o, bătrânul a fost eliberat ulterior de către judecători, care au considerat că poate fi judecat în libertate. Aşa s-a ajuns ca după condamnarea la 10 ani de închisoare pentru omor, octogenarul să fie căutat cu Poliţia pentru a-şi executa pedeapsa.

Pe 7 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Tecuci, Biroul de Investigaţii Criminale, s-au deplasat în municipiul Tecuci, la domiciliul  bărbatului de 84 ani, faţă de care  Tribunalul Galaţi a emis un mandat de executare în baza unei sentinţe penale pronunţată de Tribunalul Galaţi, definitivă printr-o decizie penală a Curţii de Apel Galaţi, prin care bătrânul are de executat pedeapsa închisorii de 10 ani pentru infracţiunea de omor.

”Cu această ocazie, bărbatul în cauză a fost identificat la domiciliu şi condus la sediul IPJ Galaţi, Biroul Urmăriri, în vederea întocmirii documentelor de încarcerare pentru Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele