Ziua Mihai Eminescu. Vrâncenii l–au omagiat pe poetul naţional, la 165 de ani de la naştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poetul Mihai Eminescu, evocat la Cercul Militar Focşani FOTO: Ştefan Borcea

Pe 15 ianuarie, de Ziua Eminescu, instituţiile şi asociaţiile culturale din judeţ l-au evocat pe poetul naţional prim manifestări deosebite.

Primii care au marcat Ziua Mihai Eminescu au fost membrii şi colaboratorii Asociaţiei Culturale „Bogdania”, care în ziua de 14 ianuarie s-au întâlnit la Galeriile de Artă din Focşani pentru a cinsti marele poet prin vers, cântec şi informaţii interesante despre opera geniului naţional.

„Este o bucurie să ne reamintim de marele poet, pe care îl consider un frate care ne-a lăsat moştenire o comoară de aur, spirituală, care nu va îmbătrâni niciodată”, a spus Ionel Marin, preşedintele Asociaţiei Culturale „Bogdania”.

Cea mai longevivă manifestare culturală dedicată Zilei Eminescu aparţine însă Cercului Militar din Focşani, care joi seară, pentru a XXV-cea oară a organizat o seară excepţională închinată poetului nepereche.

La reuşita manifestării, care s-a bucurat de prezenţa unui numeros şi select public, şi-au dat concursul profesorii Ştefan Neagu şi Gheorghe Zaharia, poetul Virgil Panait, jurnalistul Radu Borcea, preotul Ionel Vrânceanu, membrii Grupului „Seniorii” al Cecului Militar, coordonaţi şi acompaniaţi de profesorul Mircea Grosu.

Regizorul Ioan Constantinescu a prezentat spectacolul care s-a întins pe durata a două ore.

Şi Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” a marcat Ziua Eminescu  printr-o manifestare dedicată vieţii şi operei poetului naţional. Genurile jurnalistice în care a fost prezent, particularităţile stilistice sau contribuţia publicisticii eminesciene la dezvoltarea presei româneşti,  au fost subiectele atinse în colocviul moderat de  prof. Silvia Chelariu.

Tot joi, la Teatrul Municipal Gh. Pastia Focşani a avut loc manifestarea  “Din publicistica eminesciană”, moderator fiind actorul Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal “Maior Gh. Pastia”.

Seara, la ora 18.00, scriitorul ieşean Liviu Antonesei a fost invitat la Ateneul Popular la manifestarea “Cultura ... prin fapte si vorbe”

La Odobeşti, a fost prezentată viaţa si importanta operei lui Mihai Eminescu dar şi geneza Bibliotecii Publice Odobesti, aceasta instituţie de cultură înfiinţată în ianuarie 1910.

Toti participanţii la eveniment au primit cartea retiparită „Darea de seamă” pe anul 1913 a Casei de Citire pentru popor „Cetatea Crăciuna” din Odobeşti, aşa cum se numea acum un veac Biblioteca din Odobeşti.

Joi, 15 ianuarie 2015, de la ora 11.00, Casa Orăşenească de Cultură Panciu a fost gazda evenimentului de lansare a monografiei „Panciu - de la începuturi până astăzi“, semnată de profesorul Costică Zbârciog.

Evenimentul a făcut parte din manifestările organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale de către Primăria şi Casa de Cultură Panciu, împreună cu Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ şi Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ Panciu.
Despre carte şi autorul ei au vorbit scriitorii Culiţă Ioan Uşurelu, redactorul-şef al revistei „Salonul literar“, Radu Borcea, Mariana Rogoz Stratulat şi profesoarele Luminiţa Iliescu şi Cornelia Mihaela Milea.

Primarul Iulian Nica a precizat că lansarea monografiei „Panciu - de la începuturi până astăzi“ a avut loc de Ziua Culturii Naţionale, întrucât aceasta reprezintă bun prilej pentru promovarea oraşului Panciu şi a valorilor sale culturale.

Scriitorii prezenţi la eveniment l-au omagiat şi pe poetul naţional, Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la naştere. Aceştia au evocat aspecte inedite din viaţa şi opera marelui poet.

Mihai Eminescu a fost elogiat şi în cadrul spectacolului susţinut de elevii clasei a V-a, de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici“ şi Trupa de Tearu „Protha“, pe scena Casei de Cultură, începând cu ora 17.30. Actorii, împreună cu elevii, au interpretat un colaj poezii din lirica eminesciană. Ulterior, „Protha“ a prezentat piesa de teatru „Mecanica inimii“, după Mathias Malzieu, în regia lui Cătălin Sfîrloagă.

Manifestările dedicate Zilei Culturii Naţionale vor continua şi vineri, 16 ianuarie, de la ora 17.00, la Sala „Cinematograf  Balada”  unde  are loc un spectacol de poezie, prelucrări corale şi muzică tradiţională.
Sâmbătă, 17 ianuarie, la ora 17.00 la Teatrul Municipal “Maior Gh. Pastia” va avea loc un recital vocal instrumental de muzică românească dedicat “Zilei Culturii Naţionale”. Acest recital este oferit de Teatrul de Operetă şi Musical “Ion Dacian” Bucureşti şi va fi susţinut de către pianistul Ştefan Doniga şi soprana Bianca Ionescu, prim-solista a teatrului.

Mai puteţi citi:

Ziua Mihai Eminescu. Versurile „poetului nepereche” au răsunat în autobuzele din Focşani

Ziua Mihai Eminescu marchează, joi (15 ianuarie), 165 de ani de la naşterea poetului naţional. Cu această ocazie, cei 40 de voluntari din cadrul programului „Bibliopovestaşii”  au dus mesajul eminescian în comunitate, pe traseele autobuzelor de la transport public care circulă în municipiu.

Poetul Mihai Eminescu, omagiat de Biblioteca Judeţeană la 165 de ani de la naştere

Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea organizează pe 15 ianuarie 2015 primul eveniment cultural din acest an, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar General Vrancea şi Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia Focşani.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
Confruntări între protestatari anti-imigrație și poliție, în Marea Britanie. Se cer deportări în masă: „Sunteți toți niște gunoaie”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei, cu scopul de a-l determina pe Putin să accepte negocieri de pace
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă