Tribunalul Vrancea îşi deschide porţile publicului de Ziua Justiţiei Civile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tribunalul Vrancea

Evenimentul va fi organizat joi, 25 octombrie. Accesul în incinta instanței se va face pe baza actului de identitate.

Joi, 25 octombrie 2012, se marchează, la nivel european, Ziua Justiției Civile, prilej pentru sistemele de justiție europene să organizeze manifestări care au drept obiectiv informarea cetățenilor cu privire la modul de organizare și cu privire la activitățile specifice derulate de instanțele de judecată și de celelalte instituții care activează în domeniul justiției.

În această zi, Tribunalul Vrancea îi invită pe toți cei interesați să îi viziteze sediul din str. Republicii nr.96, ocazie cu care vor fi prezentate diferitele compartimente ale instanței și atribuțiile lor, vor fi explicate etapele procesuale pe care le parcurge un dosar până la soluționare și vor fi puse la dispozitie materiale informative pe diverse teme de interes, precum organizarea sistemului judiciar din România ori modalitățile de accedere în profesiile de judecător sau procuror.

Accesul în incinta instanței se va face pe baza actului de identitate, iar grupurile organizate sunt rugate să-și anunțe prezența cu 24 de ore înainte la adresa carmen.dantis@just.ro .

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete