Suplimentare bizară de vaccin pandemic pentru Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cererea pentru vaccin este tot mai mică

În judeţ au ajuns încă 2500 de doze de vaccin împotriva gripei porcine. Asta cu toate că nici dozele aduse în prima etapă, respectiv la sfârşitul lunii noiembrie nu a fost consumat integral.

Medicii de la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea spun că vaccinul va fi distribuit, cel mai probabil, către medicii de familie din judeţ.

Potrivit acestora, numărul vrâncenilor care s-au imunizat de la debutul campaniei de vaccinare este de aproape 27.500. În prima etapă, în judeţ au ajuns 33.500 de doze de vaccin împotriva gripei noi.

Cei mai mulţi vrânceni s-au îngrămădit la vaccinare la începutul lunii ianuarie, când au fost şi aproape 2.000 de solicitări pe zi. Numărul acestora a scăzut însă simţitor în ultima perioadă.

În aceste condiţii, suplimentarea dozelor de vaccin din Vrancea este cel puţin ciudată, dacă nu suspectă.

Niciun solicitant în Focşani

De aproape trei săptămâni, la cele două cabinete organizate în municipiu pentru vaccinarea împotrivei gripei noi nu a mai călcat nimeni.

Şi numărul celor care s-au imunizat în judeţ, la medicii de familie a scăzut semnificativ. Dacă acum două săptămâni au fost raportaţi aproape 900 de vrânceni care s-au vaccinat, săptămâna trecută au fost până la 600 de pacienţi. Medicii de familie spun că aproape că nu mai au solicitări.

„Dacă am mai avut 2-3 pacienţi pe zi care să vină la vaccinare. I-am convins foarte greu în ultima perioadă pentru că pacienţii au refuzat să se mai imunizeze împotriva gripei AH1N1", spune Grigore Hanţă, preşedintele al Patronatului Medicilor de Familie Vrancea.

Situaţia este similară şi la ceilalţi peste 150 de colegi ai medicului din Odobeşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul