Oameni din oraşe de provincie în secolul XIX, prin ochii unor scriitori celebri: „Pe cap aveau pălăria cea mai pariziană, ciorapii le erau rupţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraş secolul XIX

Grigore Alexandrescu şi Duiliu Zamfirescu sunt doar doi dintre scriitorii celebri care au luat contact direct cu viaţa din orăşelele mici.

Câţiva dintre scriitorii români au zugrăvit în operele lor sau în corespondenţa pe care o purtau cu prietenii viaţa micuţelor oraşe de provincie prin care s-au aflat în trecere sau au zăbovit pentru o perioadă mai lungă.

Spre exemplu, poetul şi fabulistul român Grigore Alexandrescu a descris în cuvinte nu tocmai măgulitoare viaţa din oraşul Focşani, unde era nevoit să locuiască ca membru al primului parlament al ţării.
Grigore Alexandrescu s-a şi căsătorit la Focşani, dar la scurt timp avea să se îmbolnăvească şi să părăsească oraşul.

Momentele pe care le-a trăit atunci le-a pus pe hârtie şi s-au păstrat pentru posteritate.

"Boieroaicele, oricât de mărunte, nu făceau doi paşi prin oraş decât numai în trăsură. Prin colbul ori prin noroiul străzii târau rochii grele de catifea ori de tafta, iar la serate veneau, nefamiliarizate cu protocolul, în «robes de chambre» foarte bogate, iar în picioare cu papuci. Pe cap aveau pălăria cea mai pariziană, ciorapii le erau rupţi. Horbota fină a pantalonilor tinerelor fete, cădea peste ghete scâlciate. Puneau bijuterii peste tot: la urechi, uneori, degete, piept. Vizitii aveau livrea pretenţioasă,  nu şi mănuşi în mână. Hotelurile erau hidoase, în băltoacele din curtea lor bivolii şi purceii se scăldau fratern", menţiona Grigore Alexandrescu în memoriile sale.

Două decenii mai târziu, marele scriitor Duiliu Zamfirescu îi descria lui Alexandru Macedonski despre lumea pestriţă de la Focşani, oraş unde în prezent îşi doarme somnul de veci.

„Îţi scriu din Focşani, dintr-un oraş de tip provincie care îşi are tribunalul său, foişorul său de foc, cazarma sa şi un batalion de avocaţi, teatrul său, o miniatură  în scândură şi cărămidă cu două rânduri de loje la parter şi galerie; în sfârşit, provincie în toată puterea cuvântului. Lumea cu excepţiunea a câtorva familii, lume de provincie, caraghioasă, pretenţioasă, săracă de spririt şi de gust, în care câţiva nătărăi de membri de curte, ori de tribunal se învârtesc ca nişte păuni, admirându-şi unii altora penele când sunt de faţă şi râzând, toţi de fiecare şi fiecare de toţi, când îşi privesc picioarele. Cei ce se deosebesc niţel stau la o parte”, scria despre oraşul Focşani Duiliu Zamfirescu la 1880.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!