FOTO VIDEO Vânătorii şi pescarii au petrecut până în zori, cu bucate vânătoreşti şi muzică bună, la balul lor. Politicienii nu au lipsit de la distracţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tortul de la petrecere

La petrecerea care a durat până sâmbătă dimineaţa, în zori, au participat câteva sute de membri vânători şi pescari sportivi din Vrancea.


Vânătorii şi pescarii sportivi din Vrancea, fie membri ai AJVPS, fie de la fondurile private, au organizat vineri seara cea de-a doua ediţie a Balului Vânătorilor şi Pescarilor Vrânceni, petrecere care a avut loc la restaurantul Laguna din Focşani.

Evenimentul a adunat câteva sute de persoane, printre participanţi fiind prezenţi reprezentanţi ai vieţii politice, şefi de administraţie publică, şefi de instituţii. În rândul acestora s-a aflat primarul Cristi Misăilă, cunoscut ca vânător pasionat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Ionel Cel Mare, şefi de ocoale silvice, oameni de afaceri locali.

Meniul a fost unul, aşa cum era de aşteptat, cu specific vânătoresc, cu pastramă de cerb, salam de căprioară, salam de fazan, cârnaţi şi pastramă de mistreţ, file de lup de mare, ceafă haiducească, , platouri cu şorici şi babic etc.

Atmosfera a fost întreţinută de formaţia Holograf, Alin Oprea-Talisman , Lauda Lavric, Ansamblul Folcloric Tara Vrancei, o trupă de cabaret din Constanţa, evenimentul fiind prezentat de Sorin Francu.

Surpriza serii a fost un tort spectaculos, aplaudat îndelung de participanţi.

Participanţii au participat şi al o tombolă, marele premiu fiind o armă de vânătoare Beretta A300 Outlander, oferită de compania Beretta România

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online