FOTO Oamenii lui Marian Oprişan îşi ţin veniturile la „confidenţial“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Dan, secretarul judeţului

Raluca Dan, secretarul judeţului Vrancea, şi Nicuşor Halici, directorul Direcţiei Juridice din Consiliul Judeţean, funcţionari publici superiori, şi-au trecut veniturile drept „confidenţiale“ în declaraţia de avere, deşi erau obligaţi de lege să spună cât au câştigat anul trecut.

Doi dintre oamenii preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, au decis că veniturile obţinute pe anul 2013 sunt secrete.

Legea 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, actualizată, prevede obligativitatea declarării veniturilor realizate în anul fiscal precedent.

Totuşi, Raluca Dan, secretarul judeţului Vrancea, şi Nicuşor Halici, directorul Direcţiei Juridice din Consiliul Judeţean, au trecut „confidenţial“ în dreptul venitului din declaraţia de avere.

De asemenea, Raluca Dan a completat la câştigul soţului, avocatul Adrian Dan, „Conform fişei fiscale depuse la Finanţe“.

La rândul său, Nicuşor Halici a trecut tot venituri „confidenţiale“, dar a fost transparent în ceea ce priveşte câştigul soţiei sale, secretar în comuna Păuleşti.

În mod greşit a fost completată şi  declaraţia de interese a Ralucăi Dan, acolo unde aflăm că tatăl secretarului judeţului a primit la începutul anului 2014, prin achiziţie directă, mai multe contracte de prestări servicii atât cu Consiliul Judeţean, cât şi cu administraţii locale finanţate de la bugetul judeţului, fără să se precizeze valoarea contractelor, aşa cu cere Legea Integrităţii.

Raluca Dan şi Nicuşor Halici au beneficiat în 2013 de anumite sume de bani şi de la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), acolo unde şeful lor, Marian Oprişan, este preşedinte.

Se apără cu Codul Muncii

Jurista Raluca Dan susţine că nu a încălcat legea cu nimic, invocând Codul Muncii.

„Prevederile din Codul Muncii spun că veniturile din salarii sunt confidenţiale, legea ANI fiind completată de prevederile Codului Muncii. Dacă cineva are o problemă cu legalitatea demersului meu, poate să sesizeze instituţiile abilitate sau să ceară controlul averii“, a spus Raluca Dan pentru Ziarul de Vrancea.

Nicuşor Halici nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

FOTO: Nicuşor Halici

Inspectorii de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) spun că că cei doi funcţionari nu aveau voie să completeze astfel declaraţia de avere.

„Nu cunoaştem speţa, dar putem vorbi la modul general. Legea prevede anonimizare în privinţa adreselor de domiciliu, nu şi cu privire la celelalte rubrici. Altfel ar fi un act pur formal, lipsit de conţinut“, a precizat Mihai Ionescu, inspector ANI.

Ce spune legea?

Conform Legii 176, a Integrităţii, „nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum şi nedeclararea cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei“. Aceeaşi lege mai precizează că, în cazul în care declaraţiile nu sunt completate corespunzător, ANI poate declanşa din oficiu procedura de evaluare.

Oprişan, „sponsorizat” de mamă

Marian Oprişan şi-a completat declaraţia de avere corect.

FOTO Lucia Gherarde (stânga) şi-a "fericit" fiul cu 44.900 de lei

Anul trecut, baronul de Vrancea s-a ales cu o donaţie în sumă de 44.900 de lei făcută de mama sa, Lucia Gherarde, care este pensionară. numele ei apare şi în declaraţia de avere a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, ca şi coproprietară pe două terenuri alături de Nicuşor Constantinescu, primarul Radu Mazăre, afaceristul Elan Schwartzenberg şi alţi oameni influenţi din afaceri.

Mai puteţi citi:

FOTO Marian Oprişan este mai bogat cu 44.900 de lei, donaţie de la mama sa pensionară

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi-a făcut publică declaraţia de avere pe 2013, una care nu diferă foarte mult de cele din anii trecuţi decât la un singur capitol.

VIDEO SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Oprişan stă în „fortăreaţa“ mamei

Baronul Marian Oprişan apare ca sărac şi cinstit în declaraţia de avere. În schimb, mama sa pensionară face afaceri imobiliare cu mai marii Constanţei şi Elan Schwartzenberg.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie