Festival Coral Internaţional la Focşani. Toate provinciile româneşti vor fi reprezentate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de la înfiinţare, Festivalul şi-a propus valorificarea creaţiei corale româneşti tradiţionale dar şi universale.


În perioada 6 – 8 iulie 2018, cu ocazia Zilelor Municipiului Foc;ani, are loc cea de a XVIII-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional "Pastorala".

La acest eveniment au fost invitate personalităţi artistice şi formaţii corale, dirijori şi compozitori din toate provinciile istorice româneşti care formau cândva România Mare: Transilvania, Moldova, Ţara Românească, Bucovina de Nord şi Moldova de peste  Prut.

Festivalul propune o paradă a corurilor, un dialog coral la hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească, la statuia Poetului Naţional Mihai Eminescu, concerte şi micro-recitaluri ale formaţiilor participante. R

Repertoriile formaţiilor corale participante vor aduce în atenţia publicului ideea de românism izvorât din tradiţiile artişti interpreţi, iar corurile reunite vor cânta creaţii cu tematica unirii  provinciilor istorice româneşti.

Programul este următorul:

Vineri, 06 iulie 2018 (Ziua Municipiului Focşani)

a) ora 16.00, Piaţa Unirii / Deschiderea Festivalului
b) ora 17.00, traseul Piaţa Unirii – Catedrală – Teatru / Parada formaţiilor corale
c) ora 17.30, Piaţa Teatrului / Concertele corurilor participante (partea I)

Sâmbătă, 07.07.2018

a) ora 10.30, Mausoleul Mărăşeşti / Omagiu eroilor neamului – Recitaluri corale
b)  ora 19.00, Piaţa Teatrului / Concertele corurilor participante (partea a II-a)
                                                Festivitatea de premiere.

Duminică, 08.07.2018

ora 11.00 – 12.30, Biserici din Focşani / Concerte de muzică corală şi religioasă


Conducerea Festivalului:


 Preşedinte festival – maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul si fondatorul Corului de Camera "Preludiu", preşedintele ANCR
 Preşedinte de onoare – Cristi Valentin Misăilă, Primarul Municipiului Focşani
 Director festival – Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului Popular maior Gheorghe Pastia
Director artistic – prof. dr. Dumitru Săndulachi, dirijor fondator al Corului de Cameră Pastorala din Focşani

Juriul de onoare al Festivalului :


Preşedinte de onoare – maestrul Constantin Arvinte, compozitor, reprezentant UCMR,
Preşedinte al Juriului – maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul si fondatorul Corului de Camera "Preludiu", preşedintele ANCR,
Irina Odăgescu – compozitor, profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti

Grigore Cudalbu - compozitor, profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
Ion Pelearcă – compozitor şi muzicolog, membru al Uniunii Compozitorilor din România
Alexandru Bădulescu – compozitor şi muzicolog, doctor în muzică
 Mariana Popescu – compozitor şi muzicolog, doctor în muzică
 Alina Pârvulescu – secretar general ANCR

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort