Cum se acordau creditele pentru locuinţe în timpul lui Ceauşescu. Dobânda anuală era mai mult decât simbolică

La repartizarea apartamentelor aveau prioritate familiile cu mulţi copii sau cele ale căror locuinţe fuseseră demolate în conformitate cu prevederile decretelor de expropriere din acele timpuri.

După venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, în anul 1968, a luat fiinţă un organism nou, înfiinţat prin “Legea pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie”,  prin care erau puse în vânzare apartamentele.

Dacă astăzi avem programul guvernamental Prima Casă, în urmă cu peste patru decenii Legea stabilea modalitatea prin care se acordau cetăţenilor, pe termene de 15- 25 de ani, credite cu o dobândă anuală simbolică, cu condiţia ca beneficiarii să desfăşoare o profesie şi să depună un avans minim de 20- 30 % din valoarea locuinţei, în funcţie de salariul tarifar sau venitul brut lunar pe care îl realizează.

Aveau prioritate la primirea  locuinţelor familiile cu mulţi copii sau cei care  fuseseră demolaţi în conformitate cu prevederile decretelor de expropriere din acele timpuri.

“Vechiul sistem  comunist de  achiziţie a locuinţelor proprietate  personală pare o joacă de copil  faţă de încâlcita variantă actuală  de credite în valută europeană  sau pe bază de  monedă  exotică, care a aruncat asupra concetăţenilor noştri  puţină  bucurie  la început şi ani grei de suferinţă după aceea. În prezent nu există cartier în  care să nu aibă câteva blocuri cumpărate de la fostul Oficiu Judeţean de  Construcţie şi Vânzare a Locuinţelor. Din poveştile beneficiarilor care au obţinut locuinţe  prin O. J.C.V.L  se mai poate afla şi despre jocurile de culise, atât de apreciate şi folosite pentru a ajunge un pic mai în faţă pe lungă listă de aşteptare a doritorilor”, menţionează istoricul Florin Dîrdală.

În Vrancea, constructorul desemnat de Oficiul de Construcţie şi Valorificare a Locuinţelor pentru ridicarea de imobile a fost  Întreprindere  Judeţeană de Construcţii Montaj.
 

Parchet neraşchetat, closete montate greşit

În urma lucrărilor de construcţii şi instalaţii  efectuate pe şantier, beneficiarii nemulţumiţi  au întocmit numeroase petiţii  în care reclamau plafoane curbe, tâmplărie nechituită  şi vopsită în mod  necorespunzător, uşi lovite, parchet raşchetat  mecanic cu multe aşchii rămase la vedere, mozaic spart şi nefrecat, plinte neexecutate, ţevi de apă rece neizolate, closete montate greşit, becuri poziţionate prea jos, contoare de electricitate  aşezate strâmb, acoperişuri neizolate şi fără pantă de scurgere  ce favorizau băltirea apei  şi înfiltrarea prin plafon, balcoane cu parapeţi scunzi şi periculoşi pentru copii.

Aceste reclamaţii apar în documentele păstrate în arhivă.

Un alt cetăţean reclama  fisuri largi apărute sub grinzile de beton, plafoane crăpate, umezite, coşcovite şi gata să cadă, pereţi înnegriţi de mucegai, parchet rărit în camere sau umflat de umezeală, cu colţurile  ieşite şi multe alte neajunsuri care au umplut de indignare  presupuşii fericiţi ce primeau după ceva aşteptare locuinţa mult dorită pentru care nu plăteau tocmai puţin.

Preţul unui apartament în anul 1975 era în jurul sumei de 137.000 de lei, valoare de cele mai multe ori  împumutată.