Comoara de lângă noi: Zăcământ de gaze naturale descoperit în judeţul Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Mircea Vodă (medalion) abia aşteaptă ca islazul comunei să devină zonă de extracţie a gazelor naturale

În primăvară va începe exploatarea pungilor de gaz găsite, acum o lună, în zona comunelor Mircea Vodă şi VişaniForările făcute de SNGN Romgaz Târgu Mureş au dus la descoperirea unui uriaş zăcământ de gaze naturale în vestul judeţului, zăcământ a cărui exploatare va începe în primăvara anului 2011.

Este vorba despre rezerve unice care vor fi marcate în scurt timp. Această activitate se va face în paralel cu extracţia.

De la anul, vor începe lucrările conexe, pentru că mai întâi va trebui realizat terminalul de conducte în zonă, la care vor fi legate punctele de extracţie.

Gaz natural românesc

„Pot să vă spun este că gazul găsit este tipic românesc, adică are un grad foarte înalt de puritate, 97 la sută, şi urmează ca în cel mult doi ani de zile să ştim cu exactitate valoarea totată a zăcământului", ne-a declarat telefonic inginerul şef Valentin Petrescu, cel care a condus lucrările în judeţ de SNGN Romgaz Târgu Mureş.

VEZI DETALII AICI

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor