Campania de vaccinare împotriva COVID-19, cu frâna trasă în Vrancea. Un centru de imunizare a fost deja suspendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campaniei de vaccinare merge tot mai greu

Dacă în urmă cu o lună numărul persoanelor care se imunizau în judeţ depăşea 1.000 pe zi, acum ritmul este de patru ori mai scăzut.

Toate centrele de vaccinare din Vrancea vor funcţiona din 1 iulie cu un program redus de vaccinare, între trei şi patru ore zilnic, şi doar cu frecvenţa de luni până vineri.

Asta în condiţiile în care până acum centrele de vaccinare erau deschise 12 ore pe zi şi chiar mai mult.

Decizia a venit în urma unei adrese către cele 11 centre de vaccinare deschise în tot judeţul Vrancea, prin care se cere ferm reducerea programului de activitate. 

De altfel, decizia este luată mai sus, la nivelul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19, după ce s-a constatat că a scăzut dramatic apetitul românilor pentru vaccinare, România fiind nevoită în ultimele zile să vândă către alte state stocurile care riscau să expire.

Pe de altă parte, oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea au menţionat că nu se mai justifică nici costurile cu personalul medical care a asigurat până acum fluxul de 12 ore zilnic, astfel că cheltuielile se vor înjumătăţi.

Trebuie menţionat că ritmul de imunizare a scăzut de la 1.000 de vaccinări acum o lună, la puţin peste 200 de vaccinări pe zi, cu tendinţă în scădere, lucru care îi îngrijorează pe oficialii DSP, în perspectiva confruntării cu valul 4 al pandemiei.

Spre exemplu, joi au fost efectuate 270 de vaccinuri în judeţul Vrancea, din care 205 doze de vaccin Pfizer BioNTech, 0 doze de vaccin Moderna, 9 doze de vaccin AstraZeneca şi 57 doze de vaccin Johnson & Johnson.

Până la data de 30 iunie 2021, la nivelul judeţului Vrancea au fost administrate 112.272 doze, din care pentru doza 1 un număr de 61.162 iar pentru doza 2(rapel)51.110.

Noul program al centrelor de vaccinare din judeţ începând cu data de 1 iulie

Cei care vor să se imunizeze faţă de noul coronavirus o pot face la oricare dintre centrele amenajate în Vrancea, după următorul program: 1 – Centrul de vaccinare „Centrul de cronici Panciu” – 16:00 – 20:00 de luni până vineri; 2 – Centrul de vaccinare „Căminul cultural Dumitreşti” – Miercuri 08:00 – 14.00; 3 – Centrul de vaccinare „Primăria Adjud” – 08:00 – 14:00 de luni până vineri; 4 – Centrul de vaccinare „Sala de sport Şcoala gimnaziala Suraia” – 10:00 – 16:00 de luni până Duminică; 5 – Centrul de vaccinare „Centrul l_Sala de sport Suraia” – 10:00 – 16:00 de luni până Duminică; 6 – Centrul de vaccinare „Centrul S_ Sala de Sport Suraia” – 10:00 – 16:00 de luni până Duminică; 7 – Centrul de vaccinare „Centrul 3_Şcoala Gimnaziala Suraia” – 10:00 – 16:00 de luni până Duminică; 8 – Centrul de vaccinare “Dispensar Zona Sud Focşani”: Luni: 09:00-12:00; Marţi: 09:00 – 12:00; Miercuri 16:00 – 19:00; Joi: 09:00 – 12:00; Vineri: 16:00 – 19:00; Sâmbătă: închis , Duminică: închis; 9 – Centrul de vaccinare “Liceul Pedagogic Focşani”: Luni – Marţi – Joi: 16:00 – 19:00; Miercuri – Vineri: 09:00 – 12:00; Sâmbătă: închis; Duminică: închis.

DSP Vrancea mai anunţă suspendarea temporară a activităţii de vaccinare la centrul amenajat în sala de sport din oraşul Odobeşti.

Vă mai recomandăm:

Vaccinare doar cu buletinul şi paşaportul într-un maraton de trei zile la Focşani

Record de vaccinări printre profesori. În Vrancea, 83% din cadre didactice s-au imunizat cu cel puţin o doză

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”