Cămara de zarzavaturi e tot mai săracă. La piață, gospodinele au înlocuit sacul cu sacoșa

0
0
Publicat:

Gospodinele din Focşani nu mai cumpără legume cu sacul ca în anii trecuţi, iar comercianţii care se aşteptau să recupereze pierderile în această perioadă sunt total dezamăgiţi de vânzări.

Piața agroalimentară Moldovei din Focșani FOTO: Ștefan Borcea

A venit şi vremea proviziilor pentru iarnă, iar focşănenii au dat iama la tarabele din Piaţa Moldovei, nu înainte de a umbla minute bune în căutarea celui mai mic preţ.

Piața agroalimentară din Focșani este foarte scumpă, comparativ cu anii din urmă, și oamenilor nu le mai dă mâna să cumpere foarte multe, prețurile de pe tarabe fiind prea mari pentru puterea lor.

Spre exemplu, prețul legumelor a atins cote ridicate: un kilogram de roșii se vinde de la 5 lei/kg, până la 10 lei/kg, cele mai scumpe fiind cele pe care scrie că sunt culese dintr-o grădină țărănească.

Gogoșarii se vând cu 4-5 lei/kg, ardeii kapia cu 5-6 lei/kg, vinetele au ajuns să coste 7 lei/kg, ceapa 4 lei/kg, morcovul la fel.

„Am cumpărat doar două kilograme şi jumătate de gogoşari. Sunt puţini, dar cu ăştia o să ies din iarnă pentru că nu-mi permit să mai dau chiar şi 200 de lei pe zarzavaturi. Toate s-au scumpit şi trebuie să fac economii, că vin și facturile la utilități și vremurile sunt grele", ne spune o gospodină din oraș.

De asemenea, și prețul fructelor s-a dublat în cea mai mare piață agroalimentară din Focșani.

„Anul trecut, merele erau doi lei, azi le-au făcut 4 lei. Cred că e vorba și de speculă aici, pentru că acești comercianți cumpără marfă de la producători ieftină și ne-o dau nouă scump", spune un pensionar din Focșani.

Încasări slabe

Deşi comercianţii se aşteptau ca vânzările să depăşească orice record în lunile de toamnă, planurile le-au fost date peste cap, iar producătorii se plâng că în acest an nu au reuşit să acopere nici măcar costurile recoltelor.

„S-au dus vremurile în care clienţii cumpărau câte 20 - 30 de kilograme de gogoşari sau vinete. Acum, cei mai mulţi iau patru - cinci kilograme, ca să aibă murături la oţet doar de poftă. A fost un an foarte prost", spune Neculai Puiu, producător din Vrancea.

Producătorii mai spun că seceta a făcut să piardă jumătate din produse, de aici și prețurile mai mari, la care se adaugă tarifele combustibililor.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie