60 de vrânceni îşi cer premiile de la Loteria Bonurilor Fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câştigătorii trebuie să se prezinte la Administraţia Fiscală să revendice premiul

Cele 60 de cereri pentru revendicarea premiilor la Loteria Bonurilor Fiscale au fost depuse deja la Administraţia Finanţelor Publice Vrancea, marea majoritate a celor care se încadrează ca şi câştigători fiind din Focşani.

În prima zi după extragerea de la Loteria Bonurilor Fiscale, 49 de vrânceni au mers la ghişeele Administraţiei Financiare Vrancea pentru a depune bonurile câştigătoare.

Ei au continuat să vină şi miercuri, astfel că până la oprele prânzului încă 11 vrânceni au găsit bonurle fiscale câştigătoare.

„Menţionăm ca au fost înregistrate şi cazuri în care un contribuabil a completat 5 cereri întrucât s-a prezentat cu cinci bonuri câştigătoare, iar 3 contribuabili au completat câte 2 cereri întrucât aveau câte două bonuri câştigătoare”, ne-a precizat Camelia Micheş, purtător de cuvânt Administraţia Finanţelor Publice Vrancea.

Persoanele care deţin bonuri fiscale din data de 07.02.2015, cu valori cuprinse între 6 lei si 6,99 lei pot revendica premiul oferit până la data de 13 mai a.c. inclusiv, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aratăreprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea.    

Fondul total de premiere la prima extragere a fost de un milion de lei, sumă care se împarte la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește