VIDEO Doi copii au fost salvaţi de jandarmi din apele îngheţate ale unui lac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi copii de 8 şi 9 ani din localitatea Filiaşi au fost la un pas să moară după gheaţa pe care au ale să se dea pe derdeluş s-a rupt, iar micuţii au căzut în apele îngheţate ale lacului.

Un localnic a văzut cum cei doi copii au căzut în lac şi a chemat imediat ajutoare. „La faţa locului s-au deplasat imediat 4 jandarmi care, împreună cu 3 agenţi de poliţie, au improvizat din scuturile de protecţie două sănii cu ajutorul cărora, doi dintre jandarmi au reuşit să se deplaseze pe gheaţă până la copii. Aceştia au fost scoşi din apă, aşezaţi pe scuturile de protecţie şi traşi la mal de către ceilalţi colegi, cu ajutorul unor chingi“, a spus Ionuţ Ţapu, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Dolj. 

VIDEO

Doi copii din Filiaşi au fost salvaţi de jandarmi din apele îngheţate ale unui lac 

Cei doi copii de 8 şi 9 ani au primit imediat îngrijiri medicale. Jandarmii care i-au salavat pe cei doi copii din apele îngheţate ale unui lac din Filiaşi vor fi recompensaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG