VIDEO A fost eroare de pilotaj sau avionul a derapat din cauza zăpezii ? Procurorii vor face publice primele date ale anchetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La bordul avionului care a derapat se aflau 48 de persoane

Un avion cu 48 de pasageri la bord care trebuia să plece luni dimineaţă către Timişoara a derapat  la decolare.Oamenii s-au panicat şi au sărit din areonavă.

UPDATE, ora 11.30 „ Din primele cercetări a rezultat că o aeronavă de pasageri marca SAAB 2000 ce urma să efectueze un zbor pe ruta Craiova-Timişoara, în jurul orelor 11,00 în timpul manevrelor de decolare, în condiţii de iarnă, a părăsit pista aeroportului, a derapat şi s-a oprit în zăpada de la marginea pistei. Aeronava a suferit avarii la elice însă nu au fost victime. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea incidentului“, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova 

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidental de pe Aeroportul din Craiova. Primele rezultate în acest caz vor fi publicate astăzi.

VIDEO

Pasagerii s-au speriat atât de tare încât au sărit din avion „Toată lumea s-a panicat şi am ieşit imediat afară din aeronavă. Se simţea miros puternic de gaz şi am crezut că o să explodeze. M-am lovit la piciorul drept, dar în rest sunt bine“ a spus Maria Vasilache.

VIDEO

O comisie tehnică va analiza cauzele care au dus la producerea incidentului de ieri petrecut pe aeroportul din Craiova, când o aeronavă Carpatair a ieşit de pe pistă şi s-a proptit într-un mal de zăpadă.

Ministerul Transporturilor a anunţat ieri că o comisie tehnică constituită de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) va cerceta cauzele incidentului aviatic de pe aeroportul din Bănie. În urma accidentului, cele două elice ale avionului au fost complet distruse. Întocmai ca şi reprezentanţii Carpatair, Ministerul Tranporturilor e de părere că nimeni nu a fost rănit în urma incidentului, deşi echipajele medicale sosite la faţa locului au acordat îngrijiri unui număr de trei persoane. „Rezultatele preliminare ale anchetei vor putea fi cunoscute într-o săptămână”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Vom reveni cu amănunte!  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!