Senseiul lui Nuţu Cămătaru nu scapă de puşcărie. Emilian Ştefan rupea mâinile victimelor şi le zdrobea degetele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senseiul lui Nuţu Cămătaru a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare

Antrenorul de karate al lui Nuţu Cămătaru, Emilian Ştefan, şi luptătorul K1 Romeo Beznea au fost condamnaţi, de Tribunalul Mehedinţi la  şapte şi, respectiv, trei ani de închisoare cu executare. Amândoi sunt acuzaţi de cămătărie, şantaj, lipsire de liberate şi infracţiuni cu violenţă extremă.

Senseiul lui Nuţu Cămătaru a făcut recurs la Curtea de Apel din Craiova, nemulţumit de sentinţa dată. A cerut instanţei să fie eliberat sub control judiciar, însă pe data de 13 iunie cererea i-a fost respinsă. Următorul termen în dosar a fost stabilit pe data de patru iulie.

 Luptătorul K1Romeo Beznea este cercetat în stare de libertate.

Victimele lui Emilian Ştefan erau duse în pădure, unde erau obligate să-şi sape groapa, dacă nu erau de accord să cotizeze cu sume mari de bani. Agresorii le au mers mult prea departe şi le-au strivit degetele cu ciocanul şi le-au rupt mâinile.

Victime le-au declarat procurorilor că se tem să depună plângere împotriva lui  Emilian Ştefan, nimeni altul decât antrenorul lui Ion Balint zis Nuţu Cămătaru.
Antrenorul de karate al lui Nuţu Cămătaru, Emilian Ştefan, şi luptătorul K1 Romeo Beznea au fost condamnaţi, de Tribunalul Mehedinţi la  şapte şi, respectiv, trei ani de închisoare cu executare. Sunt acuzaţi de cămătărie, şantaj, lipsire de liberate şi infracţiuni cu violenţă extremă.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model