Piţurcă, antrenorul de 5 milioane € al Craiovei: „La Steaua nu mă mai întorc, e imposibil!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă a lăsat de înţeles că relaţia dintre el şi patronul echipei, Adrian Mititelu, a început să se răcească. Motivul? Lipsa banilor pentru transferurile din iarnă.

Bugetul s-a subţiat deocamdată. Eu aş vrea şase, şapte jucători. Nu pot să-mi permit să vină 25.000 de oameni în tribună şi să-i dezamăgim", a spus managerul „juveţilor".

De asemenea, fostul selecţioner a explicat şi în ce condiţii ar putea părăsi Bănia. „Eu am un contract foarte ferm. Nu pot pleca de la echipă decât dacă plătesc despăgubiri de cinci milioane de euro. Dacă un club mă vrea, la fel, ar trebui să achite banii ăştia", a povestit Piţurcă.

El a negat zvonurile legate de o revenire în Ghencea. „Poate s-a plictisit Craiova de mine, o să am o discuţie cu Mititelu în acest sens. Te poţi aştepta la orice, timpul a demonstrat asta. Dar, chiar dacă aş pleca de la Craiova, la Steaua nu mă mai întorc, e imposibil“, a adăugat tehnicianul.

Craiova are nevoie de jucători valoroşi în toate compartimentele. Mi-am propus când am venit la Craiova să câştigăm campionatul în sezonul viitor. Aşa, cu jucătorii pe care îi am acum, ne putem bate la titlu în 3-4 ani şi nu-mi convine. Nu poţi face faţă cu un lot fără valoare şi care nu se ridică la un anumit nivel. Orice jucător va veni aici, o va face doar cu acceptul meu, trebuie să se încadreze în jocul conceput de mine“, a mai spus Victor Piţurcă.

Altfel, antrenorul Craiovei a cerut FRF schimbarea formatului Cupei României, pentru ca fazele importante ale competiţiei să nu se mai dispute doar într-o manşă, pe terenul uneia dintre echipe. 

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil