FOTO Cel de-al doilea tren electric SF din România va fi gata în luna august. Va circula pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uzina Softronic din Craiova lucrează în acest moment la cel de-al doilea tren electric din România. Convoiul de vagoane va fi gata în luna august şi va circula pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa.

 Ce-l de-al doilea tren electric din România va avea patru vagoane şi va fi prevăzut cu senzori care monitorizează cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temperatura optimă şi umiditatea. „Intenţionăm ca în prima decadă a lunii august, undeva în jurul datei de 10 august, să mai dăm drumul unui tren care să meargă direct la Constanţa. Din păcate, nu putem mai devreme, pentru că este un proces de fabricaţie destul de lung, procedurile cu băncile, până te finanţează, durează iarăşi foarte mult. Sunt multe componenete care trebuiesc cumpărate, pentru că noi nu facem chiar tot. Acum, avem o parte din componenete deja cumpărate, altele sunt contractate şi trebuie să vină, deci, se lucrează. Ne-am mişca mai repede, dacă şi băncile s-ar mişca mai repede“, a spus Radu Zlatian, consultant în cadrul companiei Softronic.

Opreatorul de transport feroviar de călători-Softrans-va intra în forţă pe ruta Craiova-Bucureşti Constanţa  din luna august. Preţul unui bilet va fi de 70 de lei. „Trenul acesta este omologat, este în regulă, acum se vor face numai nişte teste de recepţie de către Autoritatea feroviară, care sunt normale pentru fiecare produs. Cel mai probabil preţul va fi ca data trecută – în orice caz mult mai avantajos decât la CFR“, a mai declarat Radu Zlatian, consultant în cadrul companiei Softronic.

Fabrica Softronic din Craiova a pus pe roţi în premieră în România primul tren electric. Convoiul de vagoane poate atinge 160 de kilometri pe oră şi a costat 5 milioane de euro.

Date practice despre trenul electric:

- nu se fumează în acest tren şi nici nu este dotat cu un spaţiu dedicat
- beneficiază de internet şi prize
- trenul este prevăzut cu Wi-Fi gratuit
- investiţia totală se ridică în jur de 5 milioane de euro
- trenul este vopsit în multe culori, din fabrică pentru a scăpa de grafitti
- trenul este prevăzut cu senzori care monitorizează aerul din vagoane: cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temparatura optimă şi umiditatea

Mai citeşte şi

Trenul electric SF fabricat în România, nevoit să circule cu viteză redusă. Reprezentanţii companiei care l-a produs spun că infrastructura este de vină. Fabrica Softronic din Craiova a pus pe roţi în premieră în România primul tren electric. Convoiul de vagoane poate atinge 160 de kilometri pe oră şi a costat 5 milioane de euro. Totuşi, din cauza infrastructurii, trenul nu poate merge cu viteza maximă pe tot traseul şi apar întârzieri.

FOTO Secretele trenului SF Hyperion, făcut la Craiova, şi cum a reuşit fabrica Softronic să-i cucerească pe nemţi şi pe maghiari. Softronic din Craiova, singurul producător de rame şi locomotive electrice din Europa de Sud-Est, care a pus pe roţi trenul SF Hyperion, exportă pe pieţele vestice şi începe construcţia unei fabrici în Ungaria.

Managerul de proiect al celui mai rapid tren electric fabricat în România are 23 de ani. Rama electrică atinge 160 de km/h şi are patru vagoane. Firma Softronic din Craiova a construit în premieră în România un tren electric care are patru vagoane şi atinge 160 de km/h. Rama electrică este automatizată complet, iar pornirile şi opririle sunt silenţioase, la fel şi mersul-datorită pernelor de aer pe care convoiul de vagoane levitează.




 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare