Craiova: Ceartă pe chilipiruri, la uşa primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comercianţii au protestat în curtea primăriei.

Zeci de comercianţi veniţi din ţară pentru Zilele Craiovei s-au înfuriat când au aflat că nu au voie să-şi vândă marfa.

Negustorii sosiţi la Craiova din Baia Mare, Alexandria, din Bucureşti sau Timişoara au răbufnit în momentul în care li s-a precizat că nu au primit acordul pentru a se instala cu obiectele în centrul oraşului, în perioada Zilelor Craiovei. Ioana Raţ susţine că în ce o priveşte a avut chiar confirmarea Primărie Baia Sprie că are acceptul pentru a-şi vinde în Bănie obiectele.

Eram acolo când secretara a dat telefon şi i s-a spus că joi dimineaţa la ora 9.00, adică azi, să vin aici, să ăplătesc pentru loc şi să îmi expun produsele. Şi eu ce face? Merg 600 de kilometri, dau pe benzină 350 de lei, deşi am o pensie de 400, ca să aflu că de fapt nu am aprobare. Ieri ni s-a spus că s-au aprobat toate cererile. Nu suntem ultimii oamenii şi nici bătaia de joc a cuiva. Că muncim cinstit“, a declarat Ioana Raţ. La fel de supărată pe situaţia creată este şi Bibana Lucaciu.

Umblăm toată ţara, da’ bătaie de joc ca acum încă n-am pomenit. Cum să plecăm de unde am venit. Nouă cine ne dă înapoi banii cheltuiţi cu deplasarea? De ce ne-a zis de la camera 106 să venim, dacă ştiau că o să ne trimită înapoi?“, striga indignată femeia în curtea Primăriei Craiova. După aşteptare şi strigăte, în mijlocul oamenilor a coborât Elvira Stancu, şef Serviciu Relaţii Publice în cadrul primăriei care le-a confirmat că fără un acord scris nu au cum să îşi expună marfa la vânzare în timpul manifestării „Zilele Craiovei“.

Comercianţii, supăraţi pe harghiteni

Adrian Bucur susţine că oriunde s-ar duce în ţară nu scapă de astfel de probleme, dar a observat că situaţia nu este la fel pentru toţi comercianţii. „Eu tot aud că nu-s producător, ci comerciant, iar cei din Harghita sunt producători, iar noi ştim că îşi cumpără marfa. Sunt şi câţiva care sunt într-adevăr producători“, spune Adrian Bucur.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”