Șefa Direcției pentru Cultură Constanța a luat mită pentru avizarea unui PUZ. Magdalena Tiță și-a recunoscut fapta

0
Publicat:

Magdalena Tiță a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța. Alături de ea a fost inculpată și Mădălina Elena Cliante, inspector superior în cadrul aceleiași instituții.

Magdalena Tiță foto: Replica de Constanța

Magdalena Tiță, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța, și Mădălina Elena cliante sunt acuzate că în data de 9 noiembrie 2022 au primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei de fiecare), pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, în sensul emiterii unui aviz necesar realizării planului urbanistic zonal (PUZ) pentru o suprafață de teren amplasată în localitatea Valu lui Traian.

În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora”, transmite DNA.

Astfel, Magdalena Tiță ar putea fi condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi

Elena Mădălina Cliante ar putea fi condamnată, conform acordului de recunoaștere a vinovăției, la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi. 

Fost candidat la prezidențiale trimis în judecată

Dosarele de urmărire penală privindu-le pe cele două inculpate împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Constanța.

În urmă cu două săptămâni, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului candidat la prezidențiale Alexandru Cumpănașu. 

Potrivit unui comunicat DNA, în sarcina fostului candidat procurorii au „reținut comiterea infracțiunii de participație improprie (în forma instigării) la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”. 

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie