Lucrări de întreţinere pe faleza Cazino din Constanţa, în plin sezon estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări pe faleza Cazinoului din Constanţa FOTO: Primăria Constanţa

Lucrările se desfăşoară de luni până joi, între orele 7.00 şi 14.00, iar locurile în care se efectuează reparaţiile sunt semnalizate.

Primăria Constanţa anunţă că în această perioadă se desfăşoară lucrările anuale de întreţinere, reparaţii şi vopsire în zona falezei Cazinoului.

„Balustrada de protecţie, porţiunea cuprinsă între Comandamentul Flotei şi zidul de apărare din partea de nord a promenadei şi stâlpii decorativi au fost vopsiţi, panourile informative au fost curăţate, reparate şi vopsite şi o parte dintre pavilioane au fost recondiţionate deja”, transmite primăria.

În continuare, echipele municipalităţii se ocupă de celelalte pavilioane. Se remediază eventualele defecţiuni şi se vopsesc pentru a redeveni locul preferat de petrecere a timpului liber.

Lucrările se desfăşoară de luni până joi, în intervalul orar 07:00 – 14:00, iar locurile în care se efectuează acestea sunt semnalizate corespunzător.

Primăria Constanţa mulţumeşte locuitorilor şi turiştilor pentru înţelegere şi le cere scuze pentru disconfortul creat.

Citeşte şi:

Decebal Făgădău, candidatul PSD la Primăria Constanţei: „Cine avea curaj să se bată cu Radu Mazăre?“

Taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilităţi motorii din municipiul Constanţa

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online