Welcome to Ardeal, pagina de Facebook care vorbeşte pe limba ardelenilor. Cum sunt definiţi termenii „tulai“ şi „badoc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un clujean plecat în Anglia a creat o pagină de Facebook numită „Welcome to Ardeal“, în care explică ce înseamnă anumite expresii şi regionalisme folosite în Ardeal. Pagina are circa 45.000 de like-uri.

”Nu ne aşteptam ca românii să primească aşa bine ideea. Totul a început ca o glumă”, spune Bogdan, un clujean plecat în Anglia. Acolo a creat, în mai anul acesta, împreună cu câţiva prieteni, pagina de Facebook Welcome to Ardeal (creditul foto al imaginilor din text), un loc virtual de întâlnire al transilvănenilor din toată Europa.

”E o comunitate de ardeleni destul de mare aici, în Anglia. Toată lumea ştie că ardelenii vorbesc diferit sau cu accent. Avem unele cuvinte pe care doar noi le ştim şi le înţelegem (n.r. aşa cum au şi alte regiuni din România). Niciodată nu m-am ferit să-mi ascund accentul şi originea, cum fac mulţi alţii. Sunt mândru că sunt ardelean şi sunt mândru de locul în care m-am născut”, continuă Bogdan.

De ce o pagină de Facebook

Clujeanul, care ţine să-şi păstreze sub anonimat numele întreg şi profesia, povesteşte că s-a întâlnit cu mulţi români din Moldova şi Oltenia în Marea Britanie care habar nu aveau ce înseamnă unele cuvinte pe care cei din echipa sa – echipa din spatele Welcome to Ardeal - le rosteau. ”Lucrul ăsta ne-a dat de gândit: oare n-ar fi o idee bună să încercăm să explicăm unele cuvinte? Şi asta am făcut”, spune acesta.

Însă cuvintele diferă de la zonă la zonă. ”Asta pentru că şi Ardealul e mare. Şi asta nu înseamnă că noi avem dreptate şi alţii nu. Suntem foarte deschişi la sugestii şi chiar răspundem zecilor de mesaje pe care le primim”, zice Bogdan.

Nu se aştepta ca românii să primească aşa bine ideea paginii de Facebook care acum are circa 45.000 de like-uri.

No, musai, tulai...

”Care este scopul paginii? Hmm... scopul nostru a fost să împărtăşim lumii termenii ardeleneşti care se folosesc pe la noi. Nu multă lume ştie ce înseamnă musai, tulai sau badoc, iar noi am încercat să îi explicăm cât se poate de bine. După răspunsul foarte pozitiv, am realizat că, prin intermediul paginii, ardelenii din toată lumea pot interacţiona şi îşi pot aminti de locurile natale. (...) Nu vrem să demonstrăm că ardelenii sunt superiori faţă de restul românilor, nu suntem împotriva comunităţii maghiare din Ardeal - aşa cum ni s-a spus de multe ori, nu instigăm la violenţă şi ură. Facem doar ceva ce ne place pentru oameni care apreciază acest lucru”, mărturiseşte clujeanul.

Crede că nu este ardelean care să nu se mândrească cu zona din care vine, cu graiul lui sau cu tradiţiile cu care a crescut.

”Prin multe locuri am fost, dar nu-s ca Ardealul nost. Sunt sigur că sunt foarte multe locuri frumoase în lumea asta, dar sincer nu ştiu dacă e unul ca şi Transilvania. M-aş duce pe o insulă exotică, dar nu definitiv. Ardealul ne are pe noi şi asta cred că îl face un loc frumos şi special. Eu, unul, nu aş putea să aleg un alt loc”, mărturiseşte Bogdan.

Vrea ca fiecare ardelean, oriunde ar fi el, să vadă cel puţin o postare de-a lor. ”Poate o să îi facă ziua mai bună”, încheie clujeanul.

Mai puteţi citi:

Cărturarul maghiar care a condus Transilvania, iubit de români şi de unguri: „Căutaţi mereu acei tineri care ştiu să respecte la toţi valorile”

Prima personalitate pe care o vom prezenta cu ajutorul istoricului clujean Varga Attila, avid cercetător al francmasoneriei din Transilvania şi Banat, este Miko Imre (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, judeţul Covasna - 16 septembrie 1876, Cluj). Acesta a fost guvernatorul Transilvaniei, în 1849 şi între anii 1860-1861, şi a înfiinţat o societate culturală unde a unit toate etniile din Ardeal.

Moştenirea habsburgică a Ardealului. De ce e Transilvania altfel: „Aici este o Europă în miniatură“

Protestele de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, de la Cluj, din inima Ardealului, au arătat, încă o dată, că lucrurile se fac altfel în Transilvania. Aceste mentalităţi se datorează şi faptului că regiunea a fost mult timp parte a Regatului Ungar, Imperiului Austriac şi a Imperiului Austro-Ungar. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, specialist în Istorie Medievală, explică în ce constă această moştenire de peste veacuri lăsată ardelenilor. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi