Poliţiştii au dat zeci de amenzi în prima seară de Untold

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima zi a festivalului s-a încheiat fără a fi raportate incidente majore. Pentru siguranţa participanţilor la acest eveniment, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse măsuri suplimentare, acţionând peste 3000 de jandarmi, poliţişti, pompieri, personal medical şi efective din cadrul altor structuri.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale. Acestea privesc încălcări ale Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor etc. Activităţile de control privind prevenirea situaţiilor de urgenţă vor continua şi în zilele următoare, astfel încât să se poată înlătura operativ deficienţele pe această linie.

Poliţiştii din cadrul inspectoratului, împreună cu cei specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, au constatat  9 infracţiuni la Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În punctele şi posturile medicale avansate 331 de persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri. 

Majoritatea afecţiunilor medicale au fost soluţionate pe loc, doar în 11 cazuri a fost necesar transportul la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.

Din punct de vedere operativ şi medical, Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca şi Inspectoratul General de Aviaţie au asigurat buna desfăşurare a evenimentului cu trei elicoptere.

Reprezentanţii forţelor de ordine recomandă participanţilor la acest eveniment să apeleze cu încredere la sprijinul acestora.

          

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!