Macron, făcut praf de un politolog român. „În numele cui a vorbit? Decredibilizează UE”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Franței, Emmanuel Macron, susține că Uniunea Europeană ar trebui să fie neutră în chestiunea Taiwanului și să nu urmeze politica SUA. Mesajul său este criticat de politologul Valentin Naumescu, care spune că Marcon decredibilizează astfel Uniunea Europeană.

Macron, primit cu onoruri militare de către Xi Jinping. FOTO EPA-EFE

Mesajul transmis de Emmanuel Macron, într-un interviu acordat cotidianului francez Les Echoes i-a entuziasmat pe susținătorii ideii autonomiei strategice europene, dar a stârnit criticile celor care cred că Uniunea Europeană trebuie să aibă o politică externă identică cu cea a Statelor Unite ale Americii. Numai că, în esență, șeful statului francez spune că Uniunea Europeană nu ar trebui să fie nici de partea Chinei, dar nici de partea SUA în chestiunea Taiwanului. 

Declarațiile sale nu au fost bine primite peste Atlantic și i-au luat prin surprindere pe analiștii americani, cunoscută fiind apropierea dintre Macron și Biden. Surprins neplăcut s-a arătat și politologul Valentin Naumescu, care l-a criticat pe președintele francez într-o postare pe Facebook.

În numele cui a vorbit oare Macron, în și după vizita din China, spunând că «nu trebuie să alegem o tabără sau alta (adică SUA sau China) în chestiunea Taiwanului»? Când lumea începe tot mai clar să se împartă în două blocuri, cel al democrațiilor și cel al dictaturilor revizioniste, europenii să stea să se mai gândească dacă e bine sau nu să fii de o parte sau alta a viitoarei ordini bipolare?”, se întreabă Naumescu.

„Ipocrita neutralitate”

Cunoscutul politolog spune că discursul lui Macron nu face decât să decredibilizeze Uniunea Europeană. 

„Nu cred să existe vreun discurs mai eficient de decredibilizare a UE, de anulare a ideii politicii bazate pe valori, decât pretinsa «opțiune neutră» și tot mai confuza «autonomie» europeană despre care vorbește, în multiple sensuri, președintele Franței. Abia ce încercau să ne convingă că autonomia UE nu înseamnă decuplarea de SUA și o ipocrită neutralitate în conflictul provocat de dictaturile orientale revizioniste...”

Valentin Naumescu amintește și faptul că președintele francez a declarat și în trecut că „NATO este în moarte cerebrală”.

Dacă SUA ar judeca la fel în Războiul lui Putin din Europa, cum ar fi, domnule Macron? Să nu aleagă SUA nicio parte? Sau poate ați fi fost mai liniștit și mai confortabil cu «negocierea unei ordini de securitate europene care să țină cont de îngrijorările și interesele Rusiei» și dacă tot ne spuneați în noiembrie 2019, cu doar doi ani și trei luni înainte de invazia Rusiei, că «NATO este în moarte cerebrală? (Acum înțelegem ce voia să spună și de la cine s-ar fi tras moartea cerebrală» a NATO).

În opinia sa, Emmanuel Macron riscă să facă mult rău Uniunii Europene și să o blocheze. „În dorința de a fi și el important pe plan global, Macron se simte dator să iasă în evidență spunând prostii care nu fac decât să încurce și mai rău relațiile între statele europene. Ceea ce știam de mult că este anti-americanismul francezilor, dar măcar era așa, de vodevil, începe să ia formele politice deranjante ale pretinsei reprezentări a Uniunii Europene.

Nu, Președintele Franței nu vorbește în numele Uniunii Europene. Iar dacă va forța o poziție a UE pe această temă, mă tem că tot ce poate obține este blocarea UE într-un scandal steril, fără nicio decizie, care să arate că, de fapt, UE nu există ca actor global (mare putere) în sistemul relațiilor internaționale”, a adăugat politologul.

În opinia sa, o poziție corectă a avut președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Macron ar suferi de sindromul adolescentului nerecunoscut ca adult.

„Mult mai bună, mai clară, mai hotărâtă, mai articulată mi s-a părut Ursula von der Leyen. Nu mi-e clar deocamdată dacă Macron suferă de sindromul adolescentului nerecunoscut ca adult și neluat în serios, (deși se apropie de jumătatea celui de-al doilea mandat) sau vrea doar să spună lucruri mai mari decât el?”, a încheiat Naumescu.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent