Lecţia de mărinimie a tinerei care face teme cu elevii săraci şi-şi donează creaţiile doar pentru binele copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Balan e o tânără de 26 de ani care croşetează de la botoşei, mănuşi, haine până la bentiţe şi coroniţe. Munceşte la un after school improvizat pe lângă o biserică din Cluj unde face teme cu copiii din familii cu probleme. Viaţa a învăţat-o că poţi trăi cu mai puţin, iar ceea ce contează e să fii de folos celor din jur

„Nu ai nevoie de foarte mult ca să fii fericit. Ştii asta?“, spune Monica Balan, o tânără de 26 de ani ce croşetează aproape orice şi ajută pe oricine îi cere sprijinul. Poartă pe cap o bentiţă croşetată de mâna ei, cu flori cărămizii. E una din zecile de bentiţe făcute, din coroniţe, papucei, mănuşi, genţi, de toate culorile şi formele. Multe le-a făcut cadou sau le-a vândut. Iar cu banii a plătit facturi sau i-a donat celor care, zice ea, au mai multă nevoie decât ea. Zilnic face teme cu copii cu care soarta nu a fost prea generoasă. Mărinimia Monicăi pare ruptă din cărţile de poveşti. La fel şi blândeţea ei.

Bentiţă  FOTO arhiva personală 

Provocarea de la coafor

De handmade s-a apucat în al doilea an de facultate, când lucra la un coafor din Cluj.

„Am zis hai să-mi câştig şi eu existenţa“, povesteşte Monica.

Studentă la Litere în Suceava, Franceză-Engleză, îşi aranja părul cu ajutorul unor bentiţe din materiale textile. Iar clientelor coaforului le-au plăcut acele modele şi aşa a început totul. O avocată i-a cerut o bentiţă croşetată. Iar cum ea nu ştia să croşeteze, deşi asta era o tradiţie de familie, s-a panicat. A cerut ajutorul mamei. După o vreme şi câteva tutoriale pe Youtube, Monica (foto în dreapta, credit foto: Florina Pop) a învăţat cum să croşeteze.

„Făceam multe broşe. Făcusem una atât de mare cam cât o farfurioară de cafea. Eram aşa mândră de broşa aceea. Era mov, cu mărgele în mijloc. Am purtat-o mult timp“, spune ea.

A venit în 2012 la Cluj cu gândul să trăiască din handmade. „Din păcate, ... mi-am dat seama că nu eram pregătită, nici eu, nici piaţa, dar nu am renunţat“, zice ea. Abia de un an a început să poate spune că handmade îi aduce un venit modest. Vinde doar online pe contul de Facebook numit Creative Today.

„Banii pe care îi fac se transformă în papuci pentru copii, în treninguri, în rechizite. Banii îi donează acolo unde e nevoie. Cred că şi de asta Dunezeu mă binecuvântează. Mai tot timpul, o parte din bani au mers la cei cu mai multă nevoie decât ea. (...) Şi când dai la alţii îţi dai seama cât poţi fi de fericit şi că poţi să trăieşti şi cu mai puţin“, spune Monica.

Flori colorate în păr  FOTO arhiva personală 

Învăţătoare pentru o zi

De vreo trei ani lucrează la un centru – un fel de after school creat lângă Biserica Betel din cartierul clujean Mănăştur - care ajută 35 de copii din medii defavorizate. Le dau o masă caldă, fac temele cu ei.

„În timp îţi dai seama că nu poţi să trăieşti doar pentru tine. Când un copil se uită în ochii tăi şi îţi zice mulţumesc, ştiu că mai este o speranţă, că lui Dumnezeu îi pasă. Asta mă şi motivează şi mai mult“, mărturiseşte Monica.

Trece lejer de la materii reale la umane: „Am terminat un profil de Matematică-Informatică intensov la liceu şi nu m-am descurcat niciodată la limbile străine şi am zis uite facultatea ar fi o ocazie ca să învăţ“. Printr-un proiect la care a participat a fost învăţătoare pentru o zi şi i s-a împlinit visul. Un altul e să meargă în Africa.

Papuci de purtat în casă  FOTO arhiva personală/Facebook Creative Today 

Chemarea Africii

„Întotdeauna mi-am dorit să plec în Africa. Să predau acolo, într-o şcoală. De-asta am ales engleza. Nu ştiu în ce măsură se va împlini. E posibil să plec pentru câteva săptămâni“, zice Monica. Nu exotismul continentului o atrage, ci că ştie că acolo este nevoie. De multe.

Gesturile elevilor, cărora le-a câştigat respectul, o emoţionează peste măsură: „într-o zi, o fetiţă s-a desenat la mine-n braţe. Ce pot să mai zic...“.

Unul din gesturile elevilor Monicăi  FOTO arhivă personală

Vă mai recomandăm:

Croşetează personaje din desene animate. Cele mai căutate jucării sunt dragonii, minionii şi „păsările nervoase“

O tânără din Cluj „dă viaţă“ eroilor din desene animate şi din jocuri video. De şase ani, din mâinile ei ies omuleţi galbeni, păsări nervoase, dragoni şi tot felul de alte animăluţe care îi fac pe cei din jur să zâmbească.

La ce mai sunt bune ziarele. Un artizan transformă literele în podoabe

Carmen Orăşanu transformă ziarele, pliantele şi afişele în podoabe şi le vinde, alături de lucrările altor 50 de artizani din tara într-un loc numit Oranjerie, unde ambianţa, stilul vintage, culorile şi portocalii desenaţi pe pereţi te duc cu gândul la copilărie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi