Frăţia dictatorilor. Cum au devenit asociaţi Nicolae Ceauşescu şi Yasser Arafat: „Amândoi vrem să influenţăm America în favoarea noastră“

Nicolae Ceauşescu a legat relaţii de prietenie cu cei mai mulţi dintre dictatorii care i-au fost contemporani. Dintre toţi, cea mai strânsă relaţie pare să o fi avut cu liderul palestinian Yasser Araft.

Istoria a consemnat faptul că fostul preşedinte al Republicii Socialiste România a avut o adevărată slăbiciune pentru dictatorii din Africa şi din Orientul Apropiat. Ceauşescu s-a apropiat pe rând de ei, iar automat relaţiile României cu Republica Centrafricană condusă de Bokassa şi cu Zimbawe, prin Mugabe au fost dintre cele mai bune. 

Totuşi, dictatorul român s-a simţit cel mai apropiat de Yasser Arafat. Între cei doi au existat numeroase asemănări, dar şi deosebiri. Şi asta pentru că Arafat era o persoană profund religioasă, chiar fanatică, fiind un musulman practicant, în timp ce pentru prietenul său român religia era ca şi inexistentă. Apoi, Arafat a studiat la Cairo, în timp ce Ceauşescu era, aşa cum se ştie, un om fără educaţie, fiind semianalfabet. Nu în ultimul rând, Nicolae Ceauşescu a păstrat o relaţie bună, chiar excelentă cu Israelul, principalul duşman al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.

În pofida numeroasele diferenţe, cei doi au fost foarte apropiaţi, iar despre prietenia lor a scris şi Ioan Mihai Pacepa, fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Ceauşescu. În cartea sa „Orizonturi Roşii”, Pacepa a redat o parte dintre discuţiile dintre cei doi dictatori, care se adresau unul altuia folosind cuvântul „frate”.

Cum s-au cunoscut

Nicolae Ceauşescu şi Yasser Arafat s-au cunoscut personal pe 5 aprilie 1972, la Cairo. De atunci, cei doi s-au apropiat, iar de-a lungul timpului şi-au făcut mai multe vizite reciproce. 

„Amândoi vrem să influenţăm America în favoarea noastră. Cu toate astea, metodele noastre sunt diferite. Tu, Frate Arafat, foloseşti armele. Eu folosesc cuvintele”, ar fi spus Ceauşescu, potrivit lui Pacepa, la care replica „fratelui” nu s-a lăsat prea mult aşteptată. „Lupta, frate Ceauşescu. Lupta înarmată şi teroarea sunt singurele lucruri pe care le respectă America”, a răspuns Arafat. 

Ceauşescu obişnuia să-l îndemne pe acesta să fie ceva mai moderat, cel puţin în aparenţă. În schimb, Yasser Arafat îl asculta cu interes pe dictatorul român când acesta îi povestea cum a reuşit să tragă pe sfoară Occidentul, arătându-le prietenie vesticilor, dar în realitate umplându-le ţările de spioni.

Scopul era unul singur, cel puţin într-o primă fază. Occidentul trebuia convins să recunoască Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, iar lui Arafat trebuia să i se fabrice o imagine de lider moderat. Totodată, ţările din vestul Europei trebuiau păcălite în continuare pentru a vedea în România o ţară independentă, ieşită de sub tutela Moscovei, aşadar o ţară interesantă şi cu o imagine pozitivă în rândul occidentalilor.

Ceauşescu visa la premiul Nobel pentru pace

Acelaşi Pacepa a descris relaţia apropiată dintre cei doi dictatori, surprinzând una dintre despărţirile lor. 

În mintea lui Ceauşescu apăruse o idee nouă, îndrăzneaţă. „Cel mai iubit fiu al poporului” visa să primească un premiu Nobel pentru pace, iar pentru asta era dispus să facă absolut orice.

Şi pentru că în anii 70-80 conflictul israeliano-palestinian părea fără soluţii, Ceauşescu şi-a propus să-i adune la aceeaşi masă pe reprezentanţii Israelului şi pe cei ai autorităţii palestiniene. Iar un tratat de pace între cele două părţi ar fi echivalat, desigur, cu un succes enorm pentru dictatorul român, care ar fi reuşit acolo unde şefii marilor puteri eşuaseră lamentabil înaintea sa. Ceea ce ar fi însemnat că Nicolae Ceauşescu ar fi fost îndreptăţit să fie recompensat cu premiul Nobel pentru pace. Iar Arafat i-a promis că-l va ajuta. „E şi-n interesul meu ca tu să primeşti premiul Nobel pentru pace, frate Ceauşescu”, i s-ar fi adresat Arafat., mai scrie Pacepa.

De multe ori, Ceauşescu era nevoit să facă eforturi mari pentru a-i explica „fratelui” său motivele care stau în spatele politicii sale duplicitare. O astfel de discuţie, aparent contradictorie, a fost redată în „Orizonturi roşii”. 

„Ce capital politic aş câştiga din asta? l-a întrerupt nervos Arafat, rupând în fâşii o foaie albă din carneţelul său”, iar răspunsul lui Ceauşescu a fost unul calm: „Ai putea benficia de acelaşi credit ca şi mine, a replicat Ceauşescu, pocnind din degete ca să mai fie adusă o sticlă cu vin pentru el şi un borcan cu miere pentru Arafat.”

Însă relaţia dintre cei doi a fost de multe ori câştigătoare în special pentru Arafat. „Am nevoie de mai multe paşapoarte în alb de la tine, frate Ceauşescu. De o sută. Israeliene, iordaniene, vest-europene. Şi de câteva americane, dacă poţi”, a fost rugămintea liderului palestinian, la care dictatorul român s-a conformat imediat.

„Ce-i al meu e şi al tău, a spus Ceauşescu, îndreptându-se spre Arafat şi sărutându-l afectuos pe amândoi obrajii”, a scris Pacepa. 

Strângea cureaua pentru români, dar era darnic cu oamenii „fratelui” Arafat

Yasser Arafat a fost şi printre ultimii lideri care au vizitat România. Arafat obţinuse de la Ceauşescu un sprijin important. Dictatorul român i-a oferit arme „fratelui” şi s-a oferit să primească numeroşi studenţi palestinieni pe care să-i şcolească în România, scrie revista Art-Emis, care a analizat o serie de documente din fosta arhivă a C.C. al P.C.R.

Nu în ultimul rând, militanţii palestinieni răniţi în luptele cu militarii israelieni erau trataţi gratuit în spitalele româneşti, iar liderii Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei erau primiţi cu braţele deschise să-şi facă ori de câte ori doreau concediile în România, gratis. Şi chiar mai mult de atât, Ceauşescu a acceptat ca ofiţerii palestinieni să fie şcolarizaţi şi pregătiţi gratuit la Academia Militară din Bucureşti, într-o perioadă în care populaţia României trăia într-o sărăcie lucie, iar mâncarea era deja raţionalizată de ani buni.

Citeşte şi:

Prima întâlnire dintre Ceauşescu şi Yasser Arafat