Cel mai mai mare târg de joburi în IT debutează mâine la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la ediţiile trecute  FOTO: Târgul de Cariere

Cel mai mare eveniment de recrutare din IT, Târgul de Cariere IT, debutează vineri, 15 martie, la BT Arena din Cluj. În cadrul evenimentului va fi o conferinţă axată pe inteligenţa artificială cu vorbitori din ţară şi străinătate.

Peste 40 de companii vor lua parte la Târgul de Cariere IT, cel mai mare eveniment de recrutare din domeniul IT, care se derulează vineri şi sâmbătă, 15 şi 16 martie, între orele 11.00 şi 19.00, la BT Arena din Cluj-Napoca.

O noutate a acestui Târg de Cariere este Cluj Tech Society Conference, o conferinţă axată pe Artificial Intelligence, Machine Learning şi Internet of Things, cu vorbitori din România şi străinătate precum Klevis Ramo, Francesco Romano, Karthik Mutuswamy şi Răzvan Florian, se arată într-un comunicat. accesul la această conferinţă va fi liber, iar cei ce vor participa pot câştiga bilete pentru TEDxCluj şi alte premii.

„Este pentru prima dată când, în cadrul unei conferinţe din România, se realizează un panel pe baza inteligenţei artificiale, din punctul de vedere al unor specialişti din variate domenii de activitate. Partea cu adevărat inedită a panel-ului este faptul că invitaţii şi publicul vor fi transpuşi în diferite situaţii din viitor, viitor care, inevitabil, va fi modelat de inteligenţa artificială. Astfel, speakerii vor rezolva speţe axate pe evoluţia tehnologiei. Printre cei care vor veni cu soluţii la scenariile create se numără expertul în Inteligenţa Artificială Alin Turcu, prorectorul UBB pe cercetare Daniel David, medicul rezident Zaki Milhem, avocata Xenia Burghelea şi antreprenorul şi specialistul în resurse umane, Eugeniu Gîrlă“, se mai precizează în comunicat.

O altă noutate va fi prezenţa tinerilor de la BattleLab Robotica, un proiect demarat în cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

La Târgul de Cariere, curioşii îi vor putea asculta pe antreprenori vorbind despre afacerile lor, despre dificultăţile întâmpinate şi modul în care au găsit soluţii când păreau a nu fi. În ambele zile ale evenimentului va fi şi un speedcoding challenge cu premii. Câştigătorii acestora vor avea şansa de a fi recrutaţi pentru internship-uri la Siemens.

Târgul de Cariere IT reuneşte în fiecare sezon aproximativ 5.000 de persoane interesate de acest domeniu, iar interacţiunea directă dintre candidaţi, angajatori, speakeri şi gameri are potenţialul de a transforma ideile fiecăruia într-o sursă de inspiraţie pentru noi proiecte şi dezvoltarea comunităţii de IT din România. 

Mai puteţi citi:

Cum au salvat „românii Asiei“ cea mai mare fabrică de produse de panificaţie şi patiserie congelată din ţară. „La vietnamezi nu există «Nu se poate!»“

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie