„Bannerul“ uriaş decupat în mirişte. Cine sunt autorii mesajului vizibil din avion: „Încercăm să mai facem unul, mai mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi proprietari ai unor culturi agricole de la marginea oraşului Cluj-Napoca au decupat, în miriştea rămase după recoltarea rapiţei, un mesaj critic la adresa principalului partid de guvernământ din România.

Autorii mesajului sunt doi bărbaţi din Cluj, Sorin Bobiş şi Alexandre Lacaille, ultimul dintre ei fiind cetăţean francez. Sorin Bobiş a postat pe contul său de Facebook fotografii cu mesajul anti-PSD decupat în mirişte.

Pozele au fost făcute în satul Sâmboleni, comuna Cămăraşu, situat la 53 de kilometri de Cluj-Napoca şi la aproximativ 60 de kilometri de Aeroportul Internaţional „Avram Iancu”. Practic, călătorii care zboară înspre Cluj pot vedea inscripţia cu câteva minute înainte de aterizare.
 

„Am lucrat destul de mult la el, l-am făcut aseară împreună cu Alexandru, chiar pe terenul lui. E undeva în zona Sâmboleni, mai exact între Zorenii de Vale şi Cămăraşu. Aseară nici nu am reuşit să-l vedem, deja se întunecase, aşa ca am revenit azi (n.r. - vineri, 20 iulie) ca să-l fotografiem şi să vedem exact cum ne-a ieşit”, a declarat Bobiş, pentru „Adevărul”.

Literele au 60 de metri înălţime, iar „fontul“ a fost săpat pe o distanţă de 3 metri.

Acesta spune că intenţionează să mai realizeze un "banner" similar, pe o suprafaţă mai mare, dar că de această dată va fi ajutat de mai mulţi prieteni. „Încercăm să mai facem unul, mai mare. Ne-au anunţat deja nişte prieteni că vor veni să ne ajute. Poate chiar mâine. Am avut la dispoziţie un GPS, ne mai trebuie o dronă ca să realizăm mai multe fotografii şi să ne putem coordona mai bine”,  explicat Sorin Bobiş.

Mesajul critic a fost "desenat" pe o suprafaţă de aproximativ un hectar - un hectar şi jumătate şi se vede doar dintr-un anumit unghi sau din aer, de la o distanţă de câţiva kilometri. 

Reacţiile nu au întârziat să apară, iar internauţii s-au amuzat la vederea imaginilor. Dacă unii s-au îndoit de veridicitatea imaginilor, autorul postării a dat asigurări că acestea sunt cât se poate de reale. 

„Am şi eu teren agricol, oare cât costa un banner?”, s-a amuzat Angela Sturz. 

Nu au lipsit nici glumele despre OZN-uri, cu trimitere la celebrele forme geometrice apărute peste tot în lume în lanurile de grâu sau la o răzbunare a fermierilor faţă de politica PSD.

Demersul celor doi clujeni a fost inspirat de fotografiile cu o maşină Audi, al cărei proprietar şi-a înmatriculat autoturismul în Suedia, cu număr preferenţial. Automobilul a fost surprins în mai multe ipostaze după revenirea proprietarului în România, iar fotografiile s-au viralizat pe Facebook:  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie