Amendă pentru preotul clujean care a oficiat o slujbă religioasă la care au asistat câteva zeci de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujbă cu zeci de persoane în Vinerea Mare la Cluj. FOTO: Captură video

O amendă de 2.000 de lei a primit preotul din Cluj-Napoca care a organizat o slujbă religioasă în Vinerea Mare la o biserică de cartier la care au asistat câteva zeci de persoane.

„Preotul unei biserici din Cluj-Napoca a fost amendat de poliţişti cu suma de 2.000 de lei pentru încălcarea prevederilor unei ordonanţe militare care interzice prezenţa credincioşilor în biserică la oficierea slujbelor religioase. În cadrul verificărilor care au loc vor fi identificate toate persoanele care au participat, vineri seara, la slujba religioasă pentru luarea măsurilor legale faţă de acestea”, au spus reprezentanţii poliţiei clujene pentru Mediafax. 

Într-o postare pe Facebook, deputatul USR Emanuel Ungureanu a publicat un video în care se vede cum la slujba de Prohod au asistat câteva zeci de persoane.

Deputatul de Cluj Emanuel Ungureanu, care a făcut public, sâmbătă, acest incident pe pagina sa de Facebook, a declarat la rândul său că a sesizat Mitropolia Clujului, urmând să depună o plângere penală împotriva preotului de la biserica ”Sf. Ioan Gură de Aur” din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca.

„Din informaţiile pe care le deţin, sâmbătă dimineaţă un echipaj de poliţie care a trecut pe la biserică a dat mâna şi s-a îmbraţişat cu preotul. Eu am primit nişte semnale despre acest incident de la o persoană care a sesizat Poliţia Locală că încă în 5 aprilie se ţineau slujbe în biserica din Mănăştur la care participau credincioşi, deşi acest lucru era interzis. Bineînţeles, poliţiştii nu au avut atunci nicio reacţie, astfel că vineri preotul a adunat credincioşii fără nicio teamă de autorităţi”, a spus Ungureanu.

Citeşte şi

 

Emanuel Ungureanu atrage atenţia că autorităţile din Cluj permit unor biserici să încalce regulile de distanţare socială: „Nu vă bateţi joc!“ VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Momente cumplite pentru naționala de tineret a Luxemburgului. 32 de fotbaliști s-au răsturnat cu autocarul: „Țipau, erau șocați”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
„Nu putem fi indiferenți”. Doi senatori americani cer Meta și Google să blocheze campaniile rusești de dezinformare înaintea alegerilor din Moldova
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii