Încep lucrările pentru modernizarea şcolii din satul Coslogeni. Proiectul cu bani europeni are o valoare de 4,8 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modernizarea şcolii începe pe 12 octombrie Foto:Arhivă Adevărul

Şcoala din satul Coslogeni va fi modernizată până la sfârşitul anului, lucrările de modernizare urmând a intra în linie dreaptă în jurul datei de 12 octombrie, când va fi semnat contractul de reabilitare. Anunţul a fost făcut de primarul comunei Dichiseni, Iulian Radu, pentru arenamedia.ro.


Conform ADR Sud Muntenia, la Coslogeni, pentru şcoala cu clasele I-VIII, valoare totală a proiectului se ridică la 4.825.024,17 lei, care valoarea totală nerambursabilă reprezintă 3.653.811,32 lei (fonduri nerambursabile FEDR: 3.105.739,62 lei; fonduri de la bugetul de stat: 474.995,47 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului: 73.076,23 lei). Astfel, începând cu anul 2016 aproximativ 200 de elevi, înscrişi în clasele primare şi gimnaziale, vor învăţa într-o clădire ultramodernă. Astfel, până pe 31 decembrie, clădirea trebuie să fie finalizată.

Şi în comuna Ştefan cel Mare se trece la muncă pentru ca cei peste 300 de elevi să înveţe în condiţii europene. Până în prezent, la nivelul judeţului Călăraşi au fost depuse 24 de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de învăţământ, dintre care s-au semnat 19 contracte de finanţare, prin care beneficiarii au solicitat fonduri nerambursabile de peste 35,13 milioane de lei.

Vă recomandăm şi:

Modernizare cu fonduri regio. Liceul Tehnologic din Fundulea se transformă în şcoală europeană

Prima şcoală reabilitată cu fonduri Regio. Unitatea de învăţământ de la Cuza-Vodă va fi modernizată cu bani europeni

Tinerii fără loc de muncă, sprijiniţi de ADR Sud Muntenia prin proiectul „NoNEETs”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume