IGPR: Amenzi în valoare de 17,5 milioane de lei, aplicate pentru nereguli silvice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a efectuat controale în toată ţara în primele 7 luni pentru prevenirea delictelor silvice FOTO Adevărul

oliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de ordine publică, în primele 7 luni ale anului 2019, aproape 46.000 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi.

La nivel naţional, în perioada ianuarie - iulie 2019, poliţiştii au organizat 26.568 de controale pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum şi pentru asigurarea legalităţii circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. De asemenea, au fost verificate 7.149 de obiective (târguri, oboare, pieţe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice) şi 50.354 de autovehicule. În urma acestor activităţi, au fost înregistrate 4.312 de dosare penale la regimul silvic.

Poliţiştii de ordine publică au aplicat peste 9.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.560.225 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor silvice.

Au fost ridicate în vederea confiscării 508  bunuri, dintre care 196 de fierăstraie mecanice, 94 de topoare, 55 de autovehicule şi 56 de atelaje hipo.

În această perioadă, 548 de apeluri au fost primite prin S.N.U.A.U. 112 privind transporturile ilegale de materiale lemnoase. La 110 dintre acestea poliţiştii care au intervenit au descoperit nereguli la documentele de însoţire a mărfii.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi