FOTO Neacodarea de prioritate, principala cauză a tragediilor. Poliţia, cu ochii pe trecerile de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neacordarea de prioritate, una dintre cauzele frecvente ale accidentelor

Ca să reducă numărul accidentelor datorate neacordării de prioritate, poliţiştii de la Biroul Rutier au ieşit, timp de două zile, la vânătoare de şoferi indisciplinaţi. Pe 23 şi 24 august, între orele 09.11.00 şi 15.00-19.00, oamenii legii au supravegheat traficul în apropierea trecerilor de pietoni de pe strada Bucureşti şi Bd. Republicii, artere intens circulate din Călăraşi.

„Poliţiştii rutieri au constatat şi sancţionat 49 de abateri în trafic, dintre care 8 pentru nerespectarea normelor legale care reglementează acordarea de prioritate pietonilor şi au reţinut 11 permise de conducere”, a precizat Mihaela Stan, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Din analiza evoluţiei situaţiei operative, la nivelul municipiului Călăraşi, rezultă că în primele 7 luni ale anului 2012, pe fondul nerespectării normelor rutiere, s-au produs 7 accidente grave, în ultima lună înregistrându-se o creştere semnificativă a numărului acestora.

„În acest sens, oamenii legii recomandă conducătorilor auto să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule. De asemenea, reamintim şi pietonilor că au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor”, a anunţat IPJ Călăraşi.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune