Alerta de vremea rea a fost prelungită până duminică seară: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până duminică seara informarea meteorologică de vreme rea, valabilă la nivelul întregii ţări. Se anunţă vijelii, ploi torenţiale şi, izolat, gringină.

Conform meteorologilor, în intervalul 17 august, ora 13.00 - 19 august, ora 22.00, în cursul după-amiezelor şi serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30 - 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în zona de munte şi cu caracter local în cursul zilei de vineri (17 august) îndeosebi în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Muntenia, iar sâmbătă (18 august) în special în centrul şi nord-estul teritoriului. Duminică, 19 august, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul şi parţial în centrul ţării.

ANM precizează că, în regiunile sudice şi sud-estice, mai ales în după-amiezele de vineri şi sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatura - umezeală (ITU) ce vor depăşi local pragul critic de 80 de unităţi. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare