Aglomeraţie la frontiera cu Bulgaria. Traficul a crescut cu 27% în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul la frontiera cu Bulgaria a înregistrat creşteri în acest an FOTO Poliţia de Frontieră

De la începutul anului şi până în prezent, la frontiera cu Bulgaria s-a înregistrat o creştere a traficului cu 27%, iar la frontiera aeriană cu 23,2%, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2016.


Conform bilanţului Poliţiei de Frontieră, în primele şase luni ale acestui an, aproximativ 7.500.000 mijloace de transport au trecut prin punctele de trecere a frontierei, fiind înregistrat un trafic asemănător, din punct de vedere numeric, cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Începând din luna aprilie, Poliţia de Frontieră Română efectuează verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre UE, ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen. Aceste verificări sistematice constau în verificarea documentelor de călătorie şi consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE.

“În acest sens, au fost dispuse măsuri pentru fluidizarea traficului, fiind folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi suplimentate efectivele poliţiştilor de frontieră care şi-au desfăşurat activitatea la controlul de frontiera, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor”, a anunţat IGPF.
 

Vă recomandăm şi:

Spre litoral, prin Ostrov. Traversarea Dunării între Călăraşi şi Silistra, în grafic

Cozi tot mai mari la îmbarcare. Traversarea Dunării la Chiciu, aproape imposibilă din cauza apei scăzute

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani