Zeci de tineri belgieni vin la vară să muncească în satele buzoiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntarii belgieni vor lua cu asalt comunele buzoiene                                                        FOTO: Arhivă

Primăriile din comunele Gherăseni, Poşta Câlnău, Săpoca, Săhăteni, Vipereşti şi Zărneşti au depus cereri pentru a putea găzdui, în vara anului 2013, tabere de voluntari belgieni care vor desfăşura activităţi de voluntariat în folosul comunităţilor locale care îi găzduiesc. Este vorba de programul „Tineri pentru România”, organizat de asociaţia belgiană „Jeunes en Roumanie”, în parteneriat cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România.

Proiectul se derulează exclusiv în colaborare cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România şi constă în organizarea de tabere, de câte 15 zile, în luna iulie 2013. 

Activităţile din vara acestui an se vor concentra pe mai multe domenii, cum ar fi animaţie cu copiii din comună ce nu au posibilitatea de a pleca în vacanţă, lucrări uşoare de reparaţii, renovare, sprijin pentru vârstnici la lucrările agricole, ecologizare albii de râuri sau parcuri.

Autorităţile din cele cinci comune trebuie să pună la dispoziţia voluntarilor belgieni un spaţiu de cazare gratuit, fie că e vorba de o încăpere într-o şcoală în care aceştia îşi pot amenaja o sală de dormit, cu acces la o bucătărie şi grupuri sanitare. Tinerii belgieni nu acceptă cazări la hoteluri, pensiuni iar toate cheltuielile legate de hrană şi le asigură singuri.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA