Zece elevi ai Colegiului Tehnic Buzău au fost astăzi poliţişti pentru o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un mascat i-a prezentat unui elev puşca semiautomată cu lunetă, din dotarea IPJ Buzău  FOTO: IPJ Buzău

Zece elevi ai Colegiului Tehnic Buzău au fost astăzi poliţişti pentru o zi. Elevii au fost selectaţi dintre cei care şi-au manifestat dorinţa de a alege cariera de poliţist.

Elevii au avut posibilitatea de a observa o parte din activitatea desfăşurată de poliţiştii buzoieni. Adolescenţii au fost preluaţi de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Compartimentului Canin, Poliţiei municipiului Buzău şi Secţiei 1 de poliţie rurală Mărăcineni. Timp de câteva ore, poliţiştii le-au arărat tinerilor câte ceva din specificul muncii lor de zi cu zi. 

Activitatea se înscrie în Proiectul educaţional „Carieră pentru o zi” iniţiat de Colegiul Tehnic Buzău în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, precum şi în calendarul activităţilor stabilite pentru marcarea Zilei Poliţiei Române.