Un turist din Buzău a murit după ce a căzut într-o prăpastie din Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoianul de 36 de ani a pornit sâmbătă dimineaţa împreună cu alţi doi iubitori ai drumeţiilor montane pe traseul din Jepii Mici, cunoscut şi sub denumirea de Valea Caraiman. Prietenii săi spun că, la un moment dat, tânărul a părăsit traseul ca să scurteze drumul. Şi-au dat seama că s-a întâmplat ceva abia seara, când bărbatul nu a ajuns la locul stabilit de întâlnire.

Neliniştiţi, turiştii au alertat echipele salvamont din Buşteni. În scurt timp, salvatorii montani au descoperit trupul tânărului într-o zonă greu accesibilă.

„A căzut de la aproximativ 30 de metri în apă, s-a lovit la cap, nu a avut nicio şansă de supravieţuire, probabil a murit foarte repede“, a spus Claudiu Vasilescu, salvamont Buşteni.

Pentru recuperarea victimei care plutea în apă a fost necesară intervenţia salvamontiştilor, dar şi a jandarmilor montani din Buşteni.

„Este o zonă periculoasă, dificilă, având în vedere poteca destul de strâmtă, cu o săritoare de aproximativ 100 de metri. Colegii de la salvamont au ajuns primii la el, au făcut demaraje şi ne-am chinuit să îl tragem până sus, în potecă“, a afirmat plt. Mj. Florin Sasu, Jandarmeria Montană Buşteni.

Trupul tânărului a fost transportat cu o targă specială până la baza muntelui. Salvamontiştii spun că au intervenţii tot mai dese şi le dau câteva sfaturi celor care vor să urce pe munte.

„Turiştilor le recomandăm cu mare seriozitate ca cei care merg pe munte să urmărească traseele montane şi mai ales marcajele care sunt plantate în majoritatea locurilor dificile“, a spus Gheorghe Haiduc, şef Salvamont Buşteni.

Aceasta a fost cea de-a a doua acţiune a salvamontiştilor în mai puţin de 24 de ore. Din aceeaşi zona, ieri ei au recuperat un bărbat de 55 de ani care, la întoarcerea de pe platoul masivului Bucegi, a suferit o criză de hipoglicemie.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal