"Mărul în Scoală", un exemplu de cum să dai tun de milioane din afacerile cu statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberto Treviziol compară merele sale cu cele din şcoli

Distribuitorul merelor în judeţul Buzău duce fructe sub standardul impus de contract, mai ieftine. Firma câştigătoare a licitaţiei a pus la dosar documente de calitate ale merelor dintr-o renumită livadă din Podgoria, dar fructele duse în şcoli provin de la o fermă din judeţul Galaţi şi sunt mici, cât o prună.

Fructele care ajung la elevii buzoieni în cadrul programului guvernamental „Mărul în şcoli” sunt foarte mici, pe jumătate faţă de cele cerute în caietul de sarcini şi plătite de autorităţi.

Tărăşenia a ieşit la iveală după ce mai mulţi părinţi din Grebănu, de lângă Râmnicu Sărat, i-au reproşat patronului fermei „Paradisul Înflorit”, despre care aflaseră din presă că ar fi furnizorul fructelor, că merele acestuia sunt jalnice. „Câteva angajate mi-au spus că merele pe care le-au primit copiii la şcoală nu pot fi mâncate. Au aflat din presă că firma mea e furnizoarea fructelor şi am rămas uimit, pentru că eu habar nu aveam. În vară, am ajutat o firmă cu documente de producător ca să participe la o licitaţie, cu angajamentul că, dacă va câştiga, va cumpăra merele de la mine. De atunci, nu am mai fost contactat de această firmă”, ne-a declarat Roberto Trevisiol, patronul fermei „Pardisul Înflorit”, din localitatea Podgoria.

Consiliul Judeţean, autoritatea contractantă, confirmă că firma Clepsidra Com Aliment, din Râmnicu Sărat, s-a înscris la licitaţie prezentând certificatele de calitate de la „Paradisul Înflorit”, precizând că aceasta va fi furnizoarea merelor. În precontractul ataşat la dosar, este menţionat că actul este valabil în perioada 10 septembrie 2010 – 15 iunie 2011.

Însă, după câştigarea licitaţiei, Clepsidra Com Aliment a contractat un alt furnizor al fructelor, o livadă din Lieşti, judeţul Galaţi, fără să îl anunţe pe cel ale cărui acte le-a depus la dosarul pentru licitaţie. Administratorul firmei, Lenuţa Roşca, a refuzat să comenteze.

„Ei s-au folosit de renumele meu, câştigat prin calitate, pentru a-şi atinge scopul, iar acum îmi strică imaginea pentru că dau în şcoli mere cât prunele, iar lumea ştie că eu sunt furnizorul”, se plânge Roberto Trevisiol.

La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Judeţean se arată surprinşi de modificările decise de administratorul firmei Clepsidra Com Aliment, în timpul derulării contractului, fără ca măcar să anunţe acest lucru. „Prin neanunţarea modificărilor, documentul care atestă sursa merelor rămâne acel precontract cu Paradisul Înflorit. Abia acum am aflat că de fapt este un alt furnizor. Vom demara urgent controale pentru a vedea dacă merele corespund normelor de calitate impuse în program”, ne-a declarat Mirela Oprea, director al Direcţiei Juridice din Consiliul Judeţean Buzău.

Potrivit contractului, în valoare de 2.000.000 de lei, peste 37.000 de elevi din judeţul Buzău ar trebui să primească zilnic câte un măr, cu greutatea cuprinsă între 90 şi 150 de grame. În realitate, cele mai multe fructe au în jur de 50 de grame.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști