Investiţii în municipiul Buzău, posibile numai printr-un împrumut bancar rambursabil în zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Consiliul Local Municipal Buzău a aprobat contractarea unui împrumut rambursabil, de aproape 10 milioane de euro, destinaţi unor investiţii în municipiu. Printre acestea se numără extinderea Bazarului, realizarea unor surse termice independente pentru unităţile şcolare precum şi punerea în valoare a Canalului Iazul Morilor.

De asemenea, societetea de transport în comun Trans Bus Buzău a initiat o licitaţie pentru alte achiziţionarea de 20 de autobuze hibrid, destinate să înlocuiască autobuzele BMC turceşti, deja foarte vechi.

Contractarea creditului a fost aprobată în şedinţa din iulie a Consiliului Local Municipal, însă nu toţi consilierii văd cu ochi buni îndatorarea buzoienilor pe o perioadă îndelungată, împrumutul urmând să fie rambursat în 10 ani. 

Consilierul local Constatin Ionescu a susţinut înainte de votul pentru aprobarea proiectului că ar fi trebuit consultaţi şi cetăţenii. El a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care arată punctele care îl nemulţumesc.

”Proiectele propuse de domnul primar, prin acest împrumut, nu rezolvă nici pe departe situaţia parcărilor din municipiul Buzău, nu rezolvă fluenţa traficului, nu rezolvă sistematizarea străzilor şi repararea trotuarelor, nu rezolvă problema centurilor ocolitoare şi multe alte lucruri prioritare. Consider că o consultare amplă şi corectă a populaţiei, dacă doresc să se împrumute pe 10 ani şi în ce proiecte să se investească, este o poziţie corectă şi de respect faţă de buzoieni”, a scris Constantin Ionescu.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”