Cinci minori, la plimbare pe străzile din Buzău cu o maşină furată dintr-o parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani au furat, în noaptea de joi spre vineri, o maşină aflată într-o parcare din oraşul Buzău şi au plecat la plimbare prin oraş. Minorii, cunoscuţi poliţiştilor pentru alte infracţiuni comise, au reuşit să deschidă portiera autoturismului şi să-l pornească.

Maşina a fost condusă mai multe străzi, prin oraş, de un băiat de 15 ani în timp ce alţi patru minori, de 13 şi 14 ani, s-au aflat în dreapta „şoferului” , respectiv pe bancheta din sparte a autoturismului.

Aventura celor cinci minori s-a terminat când în faţă le-a ieşit un echipaj al Poliţiei Municipiului ce a oprit maşina pe strada Chiristigii. ”Poliţiştii au restituit autovehiculul proprietarului şi au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de <conducerea unui vehicul fără permis de conducere> şi <furt în scop de folosinţă>”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

De menţionat că cei cinci minori nu se află la prima fărădelege, ei fiind cunoscuţi de poliţişti pentru fărădelegile pe care le comit.

Citeşte şi: VIDEO 700 de buzoieni, chemaţi la interviuri după ce au participat la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort