Zece sfaturi simple pentru prevenirea gripei și a răcelii. Află cum poţi să rămâi sănătos şi iarna!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Numărul bucureștenilor bolnavi de gripă sau răceală a crescut în ultima perioadă, din cauza vremii deosebit de rece. Medicii recomandă zece modalități simple de a preveni îmbolnăvirea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, cazurile de gripă și răceală au crescut în rândul bucureștenilor, începând cu luna ianuarie. Viscolul și gerul care stăpânesc Capitala de mai bine de două săptămâni au contribuit la îmbolnăvirea oamenilor care au intrat în contact cu vremea capricioasă.

Contactați de reporterii „Adevărul”, medicii au sfătuit bucureștenii să se ferească de gripă și răceală prin zece modalități la îndemâna oricui.

Îmbrăcămintea corespunzătoare

Un aspect foarte important în sezonul rece este îmbrăcămintea corespunzătoare. Pielea trebuie să fie expusă cât mai puțin vântului puternic și ninsorilor abundente.

Evitarea expunerii la frig

Oamenii sunt sfătuiți să evite expunerile prelungite la temperaturi scăzute. Cei care vor să se ferească de gripă trebuie să stea cât mai puțin afară și cât mai mult prin preajma unei surse de căldură.

Reducerea fumatului

Fumătorii trebuie să reducă drastic consumul de țigări, care scade considerabil imunitatea și inhibă apărarea antiinfecțioasă a traheei și bronhiilor.

Alimentație bogată în calorii

Medicii îi sfătuiesc pe orășeni să consume cât mai multe alimente bogate în calorii. Specialiștii spun că nu este recomandat ca cei care vor să slăbească să țină dietă de slăbire când temperaturile coboară mai  jos de minus 10 grade Celsius.

Proteine de calitate

Oamenii trebuie să beneficieze de proteine de calitate pe care le pot găsi în ouă și lactate, preferabil bio. De asemenea, carnea de vită și carnea de curcan sunt surse importante de proteine.

Evitarea fast-food-ului

 Este necesară evitarea alimentelor nesănătoase, în special a mâncărurilor de tip fast-food. Nici conservele nu sunt indicate pentru cei care doresc să stea departe de simptomele răcelii sau ale gripei.

 Cura de citrice

Specialiștii recomandă consumul fructelor, în special a citricelor. Minim 4-5 fructe pe zi vor ajuta la prevenirea îmbolnăvirii. Fructele precum portocale, kiwi, lămâi, grapefruit sunt indicate în sezonul rece. Merele sunt, de asemenea, benefice pentru cei care vor să rămână sănătoși pe timpul iernii.

Consumul de miere

Oamenii trebuie să mânânce în fiecare zi miere de calitate, preferabil cu adaos de polen proaspăt. Medicii recomandă 2-3 lingurițe de miere pe zi.

Somn suficient

Odihna este un element esențial în prevenirea gripei sau a răcelii. Specialiștii spun că un adult trebuie să doarmă cel puțin opt ore pe noapte. Un organism odihnit are mai multe șanse să treacă cu bine de sezonul rece.

Practicarea sportului

Medicii afirmă că practicarea sportului va ajuta la prevenirea îmbolnăvirii, deoarece crește semnificativ imunitatea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort