VIDEO Cel mai eco tramvai din România a fost lansat în Capitală. Noul mijloc de transport costă 1,6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra Arad şi Atelierele Centrale RATB au lansat ieri un prototip al tramvaiului Imperio, sub licenţă Siemens. Preţul unui astfel mijloc de transport de ultimă generaţie variază în 1,6 milioane şi 2,8 milioane de euro.

Oficiali din două companii de stat - Astra Vagoane Călători Arad şi RATB - au inaugurat ieri prima fabrică de tramvaie moderne din Capitală. Contractul semnat cu acest prilej prevede fabricarea de astfel de mijloace de transport în Bucureşti, pe baza licenţei obţinută de Astra Arad de la firma germană Siemens.  

La inaugurarea la care au fost de faţă şi reprezentanţi ai Municipalităţii, Ministerului Economiei, ambasadorii Germaniei, Austriei şi Braziliei a fost prezentat primul tramvai numit Imperio Eco, construit la Bucureşti.  

Modelul de tramvai este conceput în două variante: cu un burduf şi cu două, este prevăzut cu podea joasă, camere de supraveghere video, aer condiţionat şi controloare electronice de bilete. Constructorii acestui mijloc de transport public l-au dotat cu boghiuri special concepute, care sunt concepute să reziste până la viteze de 80 de kilometri pe oră.

În funcţie de dotările pe care le alege cumărătorul, fabrica din Bucureşti poate furniza modelul Imperio Eco cu două, trei sau patru module, configuraţie ce permite folosirea tramvaiului pentru transportul a maximum 340 de pasageri. Preţul de pornire al acestui tramvai românesc porneşte de la 1,6 milioane de euro şi poate ajunge până la 2,8 milioane de euro, în funcţie de dotările cerute.

Dezvoltatorii acestui proiect consideră că aduc pe piaţa românească un produs revoluţionar, deoarece tramvaiul Imperio Eco are, spun ei, cel mai scăzut consum de energie. Pe lângă această caracteristică, mijlocul de transport beneficiază de un sistem revoluţionar de înmagazinare a energiei de la frânare pe care o foloseşte exclusiv la alimentarea cu aer condiţionat.

Valer Blidar, managerul companiei Astra Vagoane Arad este de părere succesul acestui tramvai este cu atât mai sigur cu cât astăzi, principala condiţie a fiabilităţii unui mijloc de transport public o reprezintă cheltuielile cât mai scăzute de exploatare şi întreţinere. "Imperio Eco răspunde politicilor UE de dezvoltare a transportului urban pe şine, este ecologic, este eficient economic, are un randament crescut faţă de alte mijloace de transport în comun şi este sigur pentru transportul călătorilor", a explicat Blidar.

El a adăugat că, în marile centre urbane tramvaiul este principalul mijloc de transport cu rol în decongestionarea traficului în orele de vârf. "Bucureştiul, o aglomerare urbană cu peste 2 milioane locuitori, trebuie să îşi găsească propriile soluţii pentru rezolvarea problemelor de trafic cu care se confruntă. Aici, din cele circa 500 de tramvaie, niciunul nu este dotat cu aer condiţionat. Bucureştiul este singura capitală europeană în această situaţie. În toate oraşele din România tramvaiele au o vechime de minimum 40 - 50 de ani, fiind uzate complet, iar aşa-zisele modernizări nu reprezintă decât soluţii de moment, cu costuri foarte mari" a adăugat el.

În ciuda acestor avantaje, locuitorii Capitalei nu vor avea şanse să circule prea curând cu tramvaiul în cauză întrucât reprezentanţii Primăriei Generale consider preţul de achiziţie prea mare. Constructorii au declarat că vor participa cu acest model de tramvai la licitaţiile din Europa, unde modelul va fi prezentat sub brandul Siemens.  

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
PSD îl amenință pe Bolojan cu moțiunea de cenzură: „Să plece! Cineva trebuie să își asume”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
„Profesorul Apocalipsă”, consilierul lui Putin, amenință cu un al treilea război mondial: „Marea Britanie va fi distrusă cu arme nucleare”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO