Regal The Animals & Friends în Jukebox Club

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra piesă „The House of The Rising Sun” va fi ascultată de bucureşteni în clubul din strada Turturelelor nr. 11. Costul unui bilet este de 65 de lei până mâine şi de 80 de lei în ziua concertului.

Muzicienii vor veni la Bucureşti în formula: John Steel (tobe, membru al trupei The Animals), Peter Barton (voce şi bas), Mickey Gallagher (claviaturi, membru al trupei The Animals) şi John Williamson (chitară şi voce).

Britanicii vor avea câteva ore la dispoziţie pentru a vizita Bucureştiul. Ei au declarat că s-au documentat deja în ceea ce priveşte oraşul, care li se pare unul „extrem de interesant şi ofertant din punct de vedere turistic”.

Chiar dacă nu sunt la prima vizită în România, artiştii sunt nerăbdători să cânte în faţa bucureştenilor. „Am primit o multitudine de e-mailuri şi scrisori din România. Suntem foarte onoraţi de feedback-ul excelent. Abia aşteptam să-i cunoaştem pe fanii din Romania”, declară membrii trupei.

Membrii trupei The Animals & Friends sosesc diseară în Romania. Concertul din Jukebox Club va începe mâine, de la orele 22.00. „The House of The Rising Sun”, „We Gota Get Out of This Place” sau „Don’t Le Me Be Misunderstood” sunt câteva dintre hit-urile care i-au consacrat.

Sarmale şi brânzeturi pentru englezi

Organizatorii îi aşteaptă pe cei patru muzicieni cu meniu specific românesc care va cuprinde, pe lângă cunoscutele sarmale, bucate tradiţionale ardeleneşti. Solicitările artiştilor au fost modeste, ei au cerut pentru backstage brânzeturi, vin de cea mai bună calitate şi fructe.

Bilete se mai găsesc şi în ziua concertului, spun organizatorii. Atenţie însă: achiziţionarea acestora nu garantează loc la masă. Organizatorii atenţionează publicul că numărul de locuri la masă pentru concert este limitat. Cei ce doresc să facă rezervare, pot contacta direct clubul la numărul de telefon: 0213226610.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”