O femeie, angajat al DGA, a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Sectorul 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

O femeie, în vârstă de 50 de ani, angajat al DGA, a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Sectorul 3.

„În această dimineaţă, prin apel 112 Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă din sectorul 3 se află decedată o femeie, posibil precipitată de la mare înălţime”, anunţă Poliţia Capitalei.

Surse din anchetă afirmă că femeia era poliţist la DGA şi avea aproximativ 50 de ani. Ea s-ar fi aruncat de la etajul 9 al unui bloc.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul. 

Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare