Un braşovean s-a trezit atacat, în propria casă, de trei necunoscuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresorii au fost reţinuţi, dar au fost apoi eliberaţi Foto.arhivă

Indivizii ai intrat peste el în casă, în urmă cu două nopţi, şi, după ce l-au băutut, au încercat să-i fure un telefon mobil. Poliţiştii i-au prins pe agresori, dar judecătorii au decis cercetarea lor în libertate.

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de polițiști,după numai câteva ore de la sesizare, au fost identificați trei brașoveni de 27,28 și 30 ani, stabilindu-se că,au pătruns în locuința respectivă  profitând de faptul că victima consumase băuturi alcoolice. Suspecții au fost reținuți de polițiști,sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de tâlhărie, fiind prezentați magistraților brașoveni, care au dispus cercetarea lor în stare de libertate", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie