Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cauza va fi soluţionatăde Judecătoria Braşov. Huidu va fi judecat pentru acciodentul din 16 octombrie 2011 în urma căruia trei persoane şi-au pierdut viaţa.

Decizia de trimitere în judecată a fost luată astăzi de magistraţii braşoveni. „Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, astăzi, 14.05.2012, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului HUIDU ŞERBAN SEBASTIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt: La data de 16.10.2011, inculpatul, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe DN 1 din direcţia Predeal - Braşov, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul ce venea din sens opus", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Click pe imagini pentru fotogalerie

În expertiza tehnică a maşinii anchetatorii au stabilit că accidentul putea fi evitat, deoarece maşina nu a intrat în derapaj, cum a afirmat iniţial vedeta Prima TV. În acest raport, se mai precizează că la momentul impactului, bolidul condus de Huidu, rula cu viteza de 87 de kilometri pe oră deşi carosabilul era ud. De asemenea, raportul precizează că, în acea zonă, limita de viteză era de 50 km/h, iar acesta a intrat total pe contrasens.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!