FOTO Parcare şi sensuri de circulaţie modificate la Sala Sporturilor. Complexul arată exact ca unul din occident

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Sporturilor este gata. FOTOSimona Suciu

Primarul Braşovului vrea ca toate amenajările să fie gata până la Meciul de Cupa Davis cu Olanda. Sala Sporturilor va fi inaugurată aşa cum se cuvine de junioarele de la echipa de handbal a Braşovului. Fetele vor primi tricourile de campioane naţionale în noua locaţie.

În zonă se vor asfalta aleile şi se vor amenaja 500 de locuri de parcare. „Accesul în parcare va fi liber pe timpul competiţiilor care se vor desfăşura la Sală sau la Bazin, dar în rest va fi restricţionat cu barieră. Cei care vor dori să parcheze aici vor trebui să achite o taxă“, a precizat George Scripcaru. Parcarea de lângă Bazinul Olimpic va putea fi utilizată şi pentru derularea unor competiţii de biciclete, role sau skateboard, dar şi pentru organizarea unor evenimente.

Şi sensurile de circulaţie se vor schimba. Astfel, autovehiculele nu vor mai avea acces dinspre Gară spre Sala Sporturilor pe strada din faţa Poştei, între My Place şi Sala Sporturilor urmând să fie sens unic. În parcarea de lângă Bazinul Olimpic şi în Spatele Sălii Sporturilor se va putea ajunge doar din B-dul Gării.

Sala Sporturilor şi Bazinul sunt cele mai moderne din România şi arată exact ca unele din Occident.Chiar dacă lucrările au durat trei din cauza blocării finanţărilor pe parcurs, braşovenii se vor putea bucura de acesta investiţii începând cu luna aprilie.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete